Remedii din natură pentru astenia de primăvară

 Astenia poate fi însă tratată în câteva săptămâni cu plante pe care nu e complicat să le găsiți

Unii spun că-i boală, alții că-i doar o stare de spirit, iar cei care i-au căzut pradă sunt pur și simplu prea obosiți ca să-i contrazică. Starea de melancolie și apatie care par să nu mai treacă nu e ceva neobișnuit în timpul primăverii.

Specialiștii în medicină naturistă spun însă că afecțiunea, deși greu de diagnosticat, este cât se poate de reală și poate fi tratată în câteva săptămâni, cu ajutorul unor plante ușor de procurat.

Depresie ușoară și deficit de vitamine

„Am putea spune că este mai degrabă o creație a culturii populare și prea puțin a medicinei, pentru că nu are doar o cauză. Starea de oboseală accentuată, caracteristică asteniei, poate fi simptomul unei depresii ușoare, a imunității scăzute sau a unei deficiențe de vitamine și minerale”, arată medicul primar Alice Popescu, specializat în medicină generală, acupunctură și fitoterapie, la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă. Efectul de energizare după care tânjește organismul la finalul sezonului rece se poate obține în mod natural, consumând plante-vitamină precum cătina sau urzicile. „Cătina este un medicament în sine. Conține vitamine liposolubile, care se absorb în sânge și poate fi preparată ca ceai, dar se găsește sub formă de sirop și chiar conservată în miere”, explică specialistul.

În cele mai multe cazuri, oboseala aparent fără motiv este semnul suprasolicitării ficatului. Cele mai la îndemână remedii sunt salatele verzi cu păpădie, cicoare, anghinare și rostopască. „Practic, curăță ficatul. Sunt plante cunoscute pentru acțiunea lor tonică, depurativă. La fel de bun este și untișorul sau leurda, lângă care putem să alăturăm o friptură”, este recomandarea medicului Alice Popescu.

Plantele sunt soluția perfectă pentru oamenii grăbiți, care nu au timp să cerceteze cauzele asteniei. „Și-atunci combinăm puțină cătină, pentru energie, și puțină sunătoare, pentru a combate starea de melancolie, și vedem că dintr-o dată ne simțim mai bine. Nu știm ce a fost, dar ne simțim mai bine”, glumește medicul Alice Popescu.

Beneficiile unei astfel de cure de revitalizare se văd în câteva săptămâni, dar plantele nu ar trebui să depășescă o treime din meniul zilnic. „Dacă exagerăm cu alimentele crude, forțăm sistemul digestiv și dăm din lac în puț”, mai arată expertul.

Ceapa și usturoiul, armele anti-cancer

Este un excelent revitalizant şi, consumată cu regularitate, drojdia de bere ajută la întârzirea procesului de îmbătrânire. „Drojdia nu trebuie consumată ca atare, în stare vie, pentru că în loc să ofere ceva sănătos organismului ia din ceea ce acesta are deja”, ne-a explicat expertul în alimentație Gheorghe Mencinicopshi.

Drojdia de bere se găsește la plafar sub formă de granule, pulbere, care se pot adăuga în orice mâncare, tablete sau caspule care se iau ca atare.

Drojdia de bere întârzie îmbătrânirea

Pentru proprietăţile lor, sunt preţuite încă din antichitate, iar cercetările moderne le-au descoperit beneficii nebănuitie.

Ceapa, usturoiul şi prazul ajută la detoxifiere şi acţionează ca antioxidanţi puternici, stimulând sistemul imunitar şi reducând inflamaţiile. Nu în ultimul rând, pot fi de ajutor în curele de slăbire. Unii oameni de ştiinţă sunt de părere că anumite componente din ceapă şi usturoi, precum bioflavonoidele, ar putea fi cheia cercetărilor în boli precum cancerul sau afecţiuni ale inimii.Cantitatea minimă recomandată de medici este, în general, două linguriţe de usturoi proaspăt pe zi şi două linguri mari de ceapă sau praz.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

12 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

42 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: