Din cuprinsul articolului
Considerată adesea o răceală puternică la ovare sau o infecţie urinară mai serioasă, anexita poate duce la infertilitate, dacă nu este tratată corect. Potrivit statistilor, afecţiunea apare la o femeie din patru, cu risc de cronicizare la 60% dintre acestea.
Deşi convingerile populare sunt că anexita este provocată de frig sau de şezutul pe rece, cea mai importantă cauză a apariţiei bolii este reprezentată de infecţiile cu transmitere sexuală, în special Chlamydia şi Gonoreea, dar uneori şi bacteriile din flora normală vaginală pot prolifera şi pot determina apariţia bolii.
Majoritatea femeilor prezintă simptome ușoare care pot fi: durere în zona pelviană sau a abdomenului inferior, disconfort în timpul actului sexual, usturime la urinare, sângerări între menstre și după actul sexual, menstre dureroase și cu flux sangvin abundent, secreții vaginale anormale.
„Dacă în cazurile uşoare pot să nu existe simptome sau ele să fie discrete, în cazurile severe apare durere intensă abdomino-pelvină asociată cu febră, frisoane, senzaţie de greaţă, vărsături şi trebuie să vă adresaţi medicului de urgenţă”, avertizează dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică-ginecologie.
Risc major de infertilitate
Medicul atrage atenţia că, lăsată netratată, afecţiunea poate provoca formarea de aderenţe pelvine şi durere pelvină cronică, precum si blocarea trompelor, cu apariţia infertilităţii. De asemenea, „pot să apară acumulări de puroi la nivelul trompei sau al ovarului – abces tubo-ovarian, care poate genera o infecţie sistemică”.
Diagnosticul se stabileşte de către medicul ginecolog ţinând cont de simptome, examinarea ginecologică, culturi din vagin şi colul uterin. Pot fi utile şi teste de laborator din sânge şi urină pentru a determina gradul infecţiei şi raspandirea acesteia.
În plus, ecografia transvaginală este un intrument util pentru a vizualiza organele genitale interne şi pentru diagnosticul abceselor. În unele cazuri, când nu se găseşte cauza durerilor, se recomandă laparoscopia diagnostic, o procedură prin care se introduce o cameră printr-o incizie la nivelul ombilicului şi se vizualizează organele pelvine.
Terapia cu antibiotice, prima opţiune
În ce priveşte tratamentul, dr. Erna Stoian spune că trebuie instituită o terapie combinată cu antibiotice, inclusiv a parternerului de cuplu, şi instituirea unei perioade de abstinenţă temporară. „Dacă simtomatologia este severă, se recomandă spitalizare cu tratament antibiotic şi antiinflamator intravenos.
Tratamentul chirurgical este necesar foarte rar; poate fi instituit în cazul rupturii abcesului tubo-ovarian”, explică specialistul, exemplificând prin faptul că „în mod normal, dacă o pacientă are simptomatologie de BIP se prescriu antibiotice cu spectru larg de acţiune empiric pentru cel puţin 7 zile, iniţial.
Este foarte important ca tratamentul să fie cât mai repede început pentru a preveni complicaţiile. Dacă s-au recoltat culturi şi ulterior se constată că antibioticele iniţiale nu sunt ţintite pe infecţia depistată, antibiotico-terapia se poate schimba”.
Medicul ginecolog avertizează că trebuie evitate anumite greşeli ce duc la cronicizarea bolii, cu risc crescut de sarcini extrauterine, infertilitate şi dureri pelvine cronice. Un risc foarte important îl constituie automedicaţia, în contextul în care administrarea de antibiotice fără prescripţie în cantitate insuficientă duce la apariţia rezistenţei la terapie.
De asemenea, administrarea tratamentului „după ureche”, înainte de prezentarea la medic, poate să mascheze bacteriile din culturi, aceastea având rezultate fals negative.
Remedii naturiste
Alaturi de medicaţia alopată recomandată de medicul ginecolog, se poate asocia un tratament naturist, cu plante care au acţiune antibiotică, antiseptic şi antiinflamatoare, la indicaţia unui specialist fitoterapeut.
Următoarele plante se pot folosi atât intern (sub formă de ceai, 2-3 căni/zi), cât şi extern (spălături vaginale, băi de şezut călduţe, 2-3 zile pe săptămână).
Astfel, puteţi apela la: muşeţel, gălbenele, cimbru, iasomie, traista-ciobanului, coada-racului, soc, salvie, urzică, scoarţă de stejar, muguri de plop negru, creţişoara, coada-şoricelului sau frunze de nuc.
De asemenea, se pot folosi şi comprese calde cu coada-calului (încălzită la abur), cu bitter suedez (se aplică pe piele în prealabil crema de gălbenele) sau cu tărâţe calde şi băi de şezut călduţe cu sare de mare.
Principalele semne şi simptome
- durere pelvină;
- durere sau sângerare la contactul sexual;
- leucoree abundentă urât mirositoare;
- sângerări între menstre;
- disurie (urinare dureroasă);
- febră şi frisoane în boala acută severă.