Consum excesiv de alcool la vârsta mijlocie poate avea efecte neurotoxice semnificative asupra creierului. Iar când vine vorba despre demență, consumul de alcool era considerat chiar mai periculos.
Alcoolul în cantități mari vine cu cel mai puternic risc de dezvoltare a demenței, arătau studiile de până acum. Concluzia logică ar fi că abstinența este de dorit și este cea mai bună alegere dacă vrem să ne păzim de demență. Numai că lucrurile nu stau chiar așa.
Un studiu recent, care a trecut în revistă nu mai puțin de 15 cercetări anterioare, realizate pe șase continente, a arătat că persoanele care au un consum redus sau moderat de alcool sunt mai protejate de demență decât abstinenții, scrie News Medical.
Participanți la studiu au fost atât din țări bogate, cât și sărace, cum ar fi Congo, toți cu vârste de peste 60 de ani și fără demență la momentul începerii cercetării.
Pentru fiecare grup observat, consumul de alcool a fost standardizat în grame de etanol pur pe zi (g/zi), în funcție de tipul de băutură alcoolică indicată. Cercetătorii au grupat băutorii în abstinenți (zero), consumatori ocazionali (sub 1,3 g/zi), ușor moderați (1,3-24,9 g/zi), moderați spre mult (25-44,9 g/zi) și semnificativi (peste 45 g/zi).
Oamenii de știință au concluzionat, după perioada de monitorizare și analize, că riscul de demență a fost mai mare printre abstinenți în comparație cu băutorii ocazionali, ușor-moderați și ridicat-moderați, ca și printre bărbați.
Analizele în funcție de doze nu au arătat o diferență semnificativă a riscului de demență în funcție de cantitatea consumată la băutorii curenți. Nici în comparația dintre bărbați și femei în funcție de cantitate nu a existat o diferență.
Totuși, rezultatele studiului nu trebuie văzute ca o încurajare a consumului de alcool și contrare recomandărilor actuale privind reducerea consumului de alcool după vârsta de 60 de ani, țin să specifice oamenii de știință.