Din cuprinsul articolului
Senatul a adoptat recent o nouă lege ce reglementează modul de acordare a pensiei alimentare. Documentul stipulează sancţiuni dure pentru părintele care se sustrage de la această obligaţiei, existând riscul ajungerii după gratii.
Concret, proiectul de lege prevede că părintele care, în urma unui act notarial care a consemnat divorțul, se angajează să plătească pensia alimentară pentru susținerea copiilor care au rămas în grija celuilalt părinte, dar nu îndeplinește această obligație timp de cel puțin trei luni, va fi supus investigației procurorilor.
Conform prevederilor din Codul penal, cei care comit această faptă pot fi sancționați cu până la trei ani de închisoare. Însă, această sancțiune este aplicabilă doar în cazul în care divorțul a fost pronunțat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În acest an, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din Codul penal menționat, deoarece era incomplet și crea o discriminare între copii. Cu referire la cei care nu primeau pensie alimentară stabilită printr-un proces de divorț în instanță și cei aflați în aceeași situație, dar cu părinți care optaseră pentru divorțul în fața unui notar.
Potrivit noii iniţiative legislative semnate de trei deputați PNL, se are în vedere modificarea articolului 378, alineatul 1, litera „c” din Codul Penal. Aceștia au argumentat că actuala reglementare din Codul penal incriminează doar „neplata cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească”. Astfel pedepsindu-o cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Proiectul de lege inițiat de cei trei deputați liberali propune o modificare a legislației cu privire la infracțiunea de neplata cu rea-credință a pensiei alimentare. Extinzând incriminarea la acele cazuri în care părinții nu achită pensia de întreținere stabilită fie prin hotărâre judecătorească, fie prin act notarial, pe o perioadă de trei luni sau mai mult.
Proiectul de lege a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a exprimat opinia că modificarea Codului penal este necesară. Totul pentru a alinia legislația la decizia Curții Constituționale.
Guvernul a comunicat, de asemenea, că sprijină adoptarea acestui act normativ. Ca urmare, în data de 18 septembrie, proiectul de lege a fost adoptat în plenul Senatului cu 107 voturi în favoare și un singur vot împotrivă. Potrivit realitatea.net, proiectul de lege se află la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…