Sari la conținut

Reguli de aur pentru autovindecare. Crede și te vei vindeca!

Reguli de aur pentru autovindecare. Crede și te vei vindeca!

Se spune că boala este o atenționare și ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, așa cum mulți dintre noi tind să creadă, ci o consecință a faptelor și atitudinilor noastre. De fapt, boala ne oglindește defectele sau ne reflectă erorile.

Prin durere, boala ne pune față în față cu noi înșine. Ne îndeamnă să ne conștientizăm neajunsurile și să ne mobilizăm pentru a le transforma în calități corespondente. Dacă îți dorești să ai mai mult control asupra stărilor tale emoționale, potrivit eushtiu.ro, trebuie să cunoști și să aplici câteva reguli de aur.

Reguli de aur pentru autovindecare

1.  Bea dintr-o dată jumătate de litru de apă

Trebuie să faci acest lucru dimineața, la prânz și seara. Apa trebuie să fie curată, iar atunci când o bei spune: „Sunt sănătos, am să mă vindec!”

2. Schimbă modul de a respira

Începe prin a face expirația de două sau de trei ori mai rapidă decât inhalarea. Respiră încet, lin și liber, fără cleme, cu un sentiment de bucurie interioară.

3. Fă o listă cu cuvintele care te vor motiva să te vindeci

O declarație sau o propoziție pe care să o citești în fiecare zi. De exemplu: „Eu mă voi vindeca! Vindecarea energetică este o parte din mine, corpul meu este un corp sănătos. Ficatul meu (capul, rinichii …) devin sănătoși.”

4. Începe să-ți faci auto-masaj

Atrage o atenție deosebită picioarelor, pieptului, capului și gâtului.

5. Fă o pauză de respirație

Astupă-ți nasul și gura și nu respira. După ceva timp, va apărea nevoia de a respira – repetă fraza: „Vreau să trăiesc” – de multe ori. Apoi eliberează nasul și încercă din nou. Acest lucru va da un semnal foarte puternic corpului tău (creierului), dorința de a trăi. Pentru că foarte multe boli periculoase apar din cauza reticenței subconștientului tău de a trăi.

6. Culcă-te la ora 22:00

Totodată, trezește-te devreme, pe la ora 05:00. Înainte de a merge la culcare, spune-ți: „Acum am de gând să mă vindec, acest regim mă va ajuta să să mă vindec”. Asigură-te că te odihnești la prânz până la 1 oră.

Ești ceea ce gândești

7. Gândește pozitiv

Elimină toate sursele care îți induc o stare negativă. Privește filme de comedie. Fă lucruri creative, lucruri amuzante. Stai doar în cercurile persoanelor care îți plac.

8. Seara, ascultă muzică de relaxare

Nu uita și de muzica veselă. Este important să și dansezi, dar și să cânți.

9. Ieși în natură mai des

Dacă ești la muncă, aruncă o privire peste fereastră. Ieși la balcon. Iar atunci când ai posibilitatea ieși în parc.

10. Nu vorbi despre bolile tale

Doar stai în tăcerea minții tale.

11. Păstrează calmul în conversații și fii sincer

Este un bun schimb de energii și te va conduce la starea normală.

12. Călește-te cu apă rece

Începe prin a-ți stropi picioarele, iar mai apoi a te înmuia încet în cada cu apă rece.

13. Mănâncă puțin, dar de mai multe ori

Mănâncă mâncare precum cereale, iaurt, varză acră, pâine de casă (pe plămadă sale), salate, etc. Nu contracta vasele de sânge cu băuturi precum: ceai negru, cafea, sau alcool.

Reguli de aur. Meditează zilnic

14. Începe un program de exerciții

Genuflexiuni, flotări, gantere ușoare. Alege să faci aceste exerciții într-o încăpere ventilată.

15. Nu mânca o dată pe săptămână

Dacă este posibil ar fi bine să te reții de la mâncare 24-36 de ore, dacă nu – atunci redu acest timp. Înainte de a începe acest post spune: „Vreau să devin mai sănătos datorită acestui post.”

16. Meditează, în fiecare zi, câte 10-15 minute

Crede în ceea ce îți spune inima și gândește-te doar la sănătate.

17. Imaginează-ți că ești mai sănătos

După o perioadă de 7 zile vei vedea că te vei simți mai în forță și mai puternic.

18. Și nu în ultimul rând, roagă-te lui Dumnezeu

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel