Din cuprinsul articolului
În timp ce regele Carol al III-lea își plânge mama, soția sa, Regina Consoartă Camilla, a fost alături de el la aproape fiecare eveniment, tribut și ceremonie.
Monarhul a spus clar că se bazează pe sprijinul și sfaturile ei în timp ce își asumă noul rol.
„Contez pe ajutorul iubitei mele soții, Camilla”, a spus regele în timpul primului său discurs către națiune, a doua zi după moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie.
Regina Consoartă Camilla și-a pierdut propria mamă, Rosalind Shand, în 1994, când a murit la 72 de ani, după ce a suferit de osteoporoză.
Boala slăbește oasele până la punctul în care se rupe atât de ușor încât chiar și tusea sau lovirea de ceva poate provoca o fractură, scrie National Institutes of Health. Bunica ei maternă a suferit și ea de această afecțiune.
Regina, care acum are 75 de ani, și-a amintit că și-a privit mama „murind încet, în agonie” și a atribuit direct moartea ei osteoporozei.
„Ea a slăbit vreo opt centimetri în înălțime și a devenit atât de îndoită încât nu a putut să-și digere alimentele în mod corespunzător, lăsând-o fără poftă de mâncare”, a scris Camilla, pe atunci ducesa de Cornwall, într-un articol din 2011.
Boala de care ar putea suferi Camilla
„În ultimii ei ani, ea nu a putut respira fără oxigen… Cred că calitatea vieții ei a devenit atât de proastă, iar suferința ei a devenit atât de insuportabilă, încât a renunțat la luptă și și-a pierdut dorința de a trăi.”
Într-un interviu acordat BBC anul trecut, Camilla și-a amintit că mama ei uneori „țipa literalmente” de durere când se mișca sau cineva o atingea: „Îmi amintesc când o prietenă de-a ei a venit într-o zi doar pentru a o îmbrățișa, i s-a rupt coasta”, a spus ea.
S-au făcut atât de puține cercetări despre osteoporoză la acea vreme, încât, când mama ei a mers la doctori să caute ajutor, toți i-au spus: „Îmi pare rău, ești bătrână”, și-a amintit Camilla. Nici familia nu știa nimic despre boala oaselor, a spus ea.
Osteoporoza este cauza majoră a fracturilor osoase la femeile aflate în postmenopauză și la bărbații în vârstă, cel mai adesea la nivelul șoldului, coloanei vertebrale și încheieturii mâinii, potrivit National Institutes of Health.
Deși nu s-a scris prea des despre ea, se pare că și Camilla, Regină Consoartă a Regatului Unit ar avea această problemă de sănătate, mai ales că are un istoric genetic destul de dur.
Otseoporoza se transmite în familie, însă Regina Consoartă nu a declarat public dacă are sau nu această boală.