Din cuprinsul articolului
Deşi nu plătesc asigurări de sănătate în România, refugiaţii ucraineni au acces la serviciile medicale gratuite la fel ca românii care plătesc aceste contribuţii la stat.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, „accesul la servicii medicale pentru ucraineni, în România, este similar cu cel al cetăţenilor români, inclusiv accesul la programele de sănătate”.
Afirmaţia ministrului Rafila a fost făcută la o dezbatere organizată de Salvaţi Copiii privind măsurile ce pot fi luate pentru a îmbunătăţi integrarea copiilor care se refugiază în România, în general din calea războaielor şi a situaţiei precare din ţările lor de origine.
„Asistenţă medicală gratuită, iar accesul la servicii medicale pentru ucraineni în România este similar cu cel al cetăţenilor români, inclusiv accesul la programele de sănătate. O chestiune mai dificilă a fost în asigurarea recunoaşterii calificărilor profesionale pentru medicii din Ucraina.
Acolo sunt două impedimente: noi suntem un stat membru al Uniunii Europene şi ştiţi bine că această calificare profesională trebuie să respecte standardele asumate de fiecare stat membru, iar în curricula, şcolarizarea în Ucraina la fel ca şi în Republica Moldova este oarecum diferită faţă de cea din România, plus că exista de multe ori problema legată de limbă, care în profesiunea medicală este esenţială în contactul cu pacientul. Încercăm să facem eforturi pentru ca să asigurăm celor care vin din Ucraina şi au această calificare medicală să le asigurăm posibilitatea să practice în România”, a spus Rafila, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului, trebuie găsită o soluţie pentru ca acest conflict din Ucraina să se încheie într-un mod care să readucă ţara vecină în graniţele ei fireşti recunoscute internaţional.
„Ceea ce se întâmplă, tragedia umanitară din Ucraina, care cred că în urmă cu trei ani era de neînchipuit că s-ar fi putut întâmpla în Europa, cred că trebuie să ne facă să fim cât mai solidari cu poporul ucrainean.
Încercăm prin toate mijloacele, fie că discutăm de cele apropiate profesiei, educaţiei, sănătate, cele politice sau alte instrumente care să ducă cât mai repede la alinarea suferinţelor poporului ucrainean atunci când se găseşte pe teritoriul altor ţări cum este cazul ţării noastre.
Trebuie să găsim şi o soluţie pentru ca acest conflict să se încheie într-un mod care să readucă Ucraina în graniţele ei fireşti recunoscute internaţional”, a spus ministrul Sănătăţii.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…