Din cuprinsul articolului
Se cunoaște faptul că noul coronavirus afectează îm mare parte plămânii, iar cele mai multe persoane recuperate rămân cu sechele după infectare. De aceea, medicii recomandă persoanelor care au avut Covid-19 să facă un control amănunțit care să urmărească posibilele efecte negative provocate de coronavirus. Cu atât mai mult, specialiștii au descoperit că virusul este asociat cu dezvoltarea unor afecțiuni neurologice.
„Exact cum spune în limba română – „apa trece, pietrele rămân”. Acest virus s-a încantonat foarte bine și stă liniștit, hai să zicem latent și în anumite momente, mai ales la persoanele cu risc, cu alte afecțiuni, acest virus își face activitatea”, explică medicul neurochirurg Vlad Ciurea, potrivit Digi24.
„S-a constatat că persoanele care trec prin Covid, peste 65 de ani după aceea au dezvoltat accidente vasculare, după Covid. Nu erau predispuse. Alții au evoluat spre sindroame neurologice de diferite forme, degradare. Se așteaptă ca unele cazuri, ce spun datele din literatură și din nefericire am văzut și eu vor merge către acea boală cu neamțul căreia nu vreau să-i spun numele (n. red. – Boala Alzheimer). Te cutremuri când auzi că acest virus parcă a împins sistemul nervos spre o degradare, spre boala uitării”, adaugă medicul.
De aceea, specilaliștii se concentrează foarte mult pe măsurile de prevenire. Prevenirea bolii este o alternativă mult mai sigură, întrucât tratamentul poate fi dificil și nu garantează o recuperare completă. Astfel, specialiștii le recomandă oamenilor să respecte măsurile de siguranță și prevenire. Este adevărat faptul că persoanele care suferă astfel de sechele post-COVID sunt cele care au manifestat forme medii și grave de Covid-19. Totuși, nimic nu pate determina dacă vei dezvolta o formă gravă sau ușoară de boală. Pentru a evita orice risc, asigură-te că te protejezi de o posibilă infectare.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…