În cadrul unui interviu pentru RoVaccinare, doamna doctor Camelia Pescaru, medic primar pneumolog la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara a vorbit despre recuperarea post-covid a pacienților și sechelele pulmonare cu care unii de confruntă. Doamna doctor a menționat chiar cazurile foarte grave, când pacienții se confruntă cu incapacitatea de a se ridica singuri din pat.
„Unii pacienţi care ajung la recuperare post-COVID, după ce au fost internaţi pe secţii sau la Terapie Intensivă, pur şi simplu nu mai ştiu să meargă. După atâta stat în pat, ei se decondiţionează muscular şi nu mai au puterea să se ridice singuri din pat.
Uşor, uşor, cu ajutorul recuperării medicale, ei învaţă din nou să respire, să-şi controleze mişcările. Totul trebuie făcut cu prudenţă. Aceste programe trebuie individualizate în funcţie de pacient, de starea lui clinică, de starea lui biologică, de comorbidităţile pe care le are. Practic este un proces mai complex”, a explicat doctorul.
În cadrul interviului, doamna doctor Camelia Pescaru aduce în atenția pacienților platforma Pneumocontrol, unde pot fi găsite exerciţii respiratorii pentru cei care nu doresc să se prezinte la spital.
„Pentru cei care nu doresc să vină în spital există platforma Pneumocontrol. (…)
Aici pot fi găsite exerciţii respiratorii şi filmuleţe prin intermediul cărora pacienţii sunt învăţaţi cum să facă aceste antrenamente”, precizează doctor Pescaru.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…