Autor: Corina Cerchez – Psiholog, Psihoterapeut, Trainer Formator
Medicul psihiatru Eric Berne, inițiatorul și fondatorul Analizei Tranzacționale, a descris câteva nevoi de bază pe care le au toți oamenii. Una dintre acestea este nevoia de stimulare fizică și mentală – numită și foame de stimuli.
Într-unul din experimentele realizate de Rene Spitz, acesta a observat bebeluși crescuți în case de copii și oferlinate. Aceștia erau bine hrăniți, curați, aveau căldură și totuși, ei erau mult mai expuși problemelor fizice și emoționale decât copiii crescuți de părinții lor și de alți îngrijitori direcți.
Rene Spitz a concluzionat că ceea ce le lipsea copiilor de la orfelinate era stimularea. Nu aveau la ce să se uite toată ziua, doar la pereții albi ai camerelor lor, aveau parte de prea puțin contact fizic cu cei care îi îngrijeau, le lipseau atingerile, mângâierile, alintările pe care bebelușii le primesc în mod normal de la cei care îi îngrijesc.
Atât copiii cât și adulții au nevoie și tânjesc după contact fizic. Pe parcursul vieții învățăm să substituim atingerea fizică cu alte forme de recunoaștere, cum ar fi: un zâmbet, un compliment sau chiar o încruntare, o insultă. Toate acestea demonstrează că existența noastră a fost recunoscută- denumită Nevoie de Recunoaștere.
În viața de zi cu zi avem parte de recunoaștere pozitivă sau negativă, fizică sau verbală, condiționată sau necondiționată.
E ușor să ne imaginăm că oamenii caută întotdeauna feedback pozitiv din partea celorlați, și că îl evită pe cel negativ. În realitate, funcționăm după un principiu diferit: orice fel de feedback/recunoaștere este mai bun decât niciun fel de feedback.
În copilărie, acest lucru îl știm instictiv. Toți am avut momente când nu am primit aprecierile pe care ni le doream sau de care aveam efectiv nevoie. În asemenea momente am elaborat strategii de a obține critici și feedback negativ. Se pare că oricât de dureros sau de neplăcut a fost, preferam această variantă înspăimântătoarei alternative de a fi fost privați de orice tip de reacție din partea figurilor de atașament.
În viața adultă retrăim uneori acest sentiment și continuăm să căutăm aprecieri negative, dacă pe cele pozitive nu le putem obține. Aceasta este sursa acelor comportamente care par a fi autopunitive.
Tot în copilărie, testăm tot felul de comportamente pentru a descoperi care dintre ele ne aduc recunoașterea necesară. Atunci când găsim un anumit tip de comportament care ne satisface nevoia, e foarte probabil că vom repeta acel comportament, și de fiecare dată când mai obținem feedback cu ajutorul lui, devenim și mai înclinați să folosim pe viitor comportamentul respectiv – întărirea comportamentului.
Economia oferirii de apreciere și recunoaștere
În teorie există 5 reguli restrictive privitoare la apreciere, descrise de Claude Steiner:
-Nu oferi apreciere când ai de oferit
-nu cere apreciere când ai nevoie
-nu accepta apreciere dacă o dorești
-nu respinge feedback-ul atunci când nu îl dorești sau nu este bun pentru tine
-nu îți oferi ție însuți apreciere
Aceste reguli sunt folosite de către părinti pentru a-și ține sub control copiii, generând astfel la copii comportamentele dorite de către părinți. Fiind învățați astfel încă din frageda copilărie, chiar și ca adulți, suntem ușor de manipulat și de exploatat de către cei care gestionează sursa de apreciere din viața noastră (persoanele importante: părinți, frați, parteneri de viață, copii, prieteni, șefi, subalterni, etc).
