Mii de români cer în fiecare lună aprobări de la casele de asigurări pentru a-și lua medicamente gratuite pentru diverse forme de demență. Este singurul ajutor concret oferit de statul român sutelor de mii de români cu astfel de probleme. Medicii cer un plan național
Demența ar trebui recunoscută ca o prioritate de sănătate publică, au cerut la unison psihiatri, neurologi și gerontologi reuniți recent la București. Se estimează că în jur de 270.000 de români suferă de diverse forme de demenţă. Puțin peste 30.000 sunt diagnosticați și primesc tratament.
Mai mulți bătrâni, mai multe cazuri de demență
Numărul românilor care cer medicamente gratuite pentru a lupta cu demențele a crescut foarte mult, arată statisticile caselor de asigurări. „Numai în București avem 300 de cereri săptămânal”, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Cristina Călinoiu.
Președintele Societăţii Române de Geriatrie și Gerontologie, medicul Gabriel Prada, atenționează că după 65 de ani, aproximativ 10% din oameni au o anumită formă de demenţă, iar peste 85 de ani proporția crește la 40%.
„În România, în 1990, cam 10%, unul din 10 oameni, aveau peste 65 de ani, în 2011, la recensământ, s-a văzut că sunt 16,1% persoane peste 65 de ani. Este o creștere destul de importantă, aproape abruptă a numărului persoanelor care sunt într-un fel predispuse la a dezvolta această formă de boală”, crede medicul geriatru.
Lipsesc medicii și serviciile de îngrijire
În aceste condiții, este nevoie de servicii mai complexe pentru a ajuta bolnavii cu demență și familiile lor. „Dorinţa noastră este ca demenţa să intre pe agenda publică. Nu ne așteptăm să avem servicii de îngrijire ca în Suedia sau în Norvegia, unde bolnavii sunt întrebați la diagnosticare inclusiv unde să fie duși când ajung în fazele avansate ale bolii”, spun psihiatrii. Grav este că majoritatea bolnavilor nu știu de ce suferă.
„Ca să îi poţi diagnostica, trebuie să ai medici care se pricep la asta, ori nu avem destui. Trebuie să ai capacitatea tehnologică – anumite investigaţii care costă bani. Apoi, începe problema de îngrijire. În demenţa ușoară, e nevoie de medicaţie care este, din fericire, gratuită. După faza iniţială, se trece într-o etapă în care pacienţii nu se mai descurcă singuri, dar nu atât de rău încât să fie nevoie să fie spitalizaţi, însă au nevoie de însoţitor. Apoi urmează faza finală, în care este nevoie de instituţionalizare. Aici trebuie să existe un număr de paturi pentru acești pacienți terminali. Avem nevoie de instituții care să poată să spitalizeze pe termen lung, cu personal calificat medical”, a cerut neurologul Bogdan Popescu.
„E o boală dureroasă și fascinantă”
El a arătat că, în momentul de faţă, statul asigură partea de medicaţie gratuită și ceva din diagnostic.
„Problema este că în clinicile specializate nu există suficienți specialiști care să stăpânească fenomentul demențelor. Eu a trebuit să învăț care este tabloul bolii ca să știu cum să mă port cu mama. Este o boală dureroasă și fascinantă în același timp, care schimbă psihologia omului. Nu este suficient ce poate primi în familie, pentru că nevoile unui bolnav cu demență sunt uriașe. Nu știe dacă a mâncat sau nu, nu te mai cunoaște”, povestește Luciana Popescu, președintele Asociației de Asistență Socială Harisma, a cărei mamă a suferit de Alzheimer.
Un astfel de bolnav nu poate fi îngrijit într-un spital obișnuit pentru că nu se vor înțelege cu el. Are nevoie de însoțitor tot timpul, crede Luciana Popescu.
Cum se obțin pastilele gratuite
l Bolnavului i se face un dosar care cuprinde: recomandarea medicului și copie după buletin. „Documentele medicale trebuie întocmite de un medic specialist (neurolog sau psihiatru). Pensionarii sunt identificați rapid dacă sunt asigurați. Numai în cazuri extreme au nevoie de adeverință de asigurat”, explică purtătorul de cuvânt al CASMB, Cristina Călinoiu.
l Medicul care prescrie medicamentele trebuie să aibă contract cu casa la care trimite pacientul să depună dosarul.
l Dosarul e analizat de o comisie, întrunită săptămânal în Capitală.
l Cu decizia de la comisie, se merge la medicul de familie.
l La un an, e nevoie de revizuirea dosarului.
Semnele bolii Alzheimer
Manifestările care anunță boala Alzhemier se instalează treptat. „Mi-am dat seama că mama are o problemă când avea cam 72-73 de ani. Ea era cea care se ocupa cu gospodăria, făcea piața. A început să nu se mai descurce cu banii și nu a mai știut să facă mâncare. Apoi venea cu alte lucruri din spălătorie, nu mai recunoștea hainele ei”, povestește Luciana Popescu. Pentru că bătrâna se plângea că nu mai aude, a ajuns la medicul ORL. „Audiometria a arătat că, de fapt, auzea, însă creierul ei era afectat. Vocea nu mai avea reprezentare pe creier. Diagnosticul clar s-a pus după RMN. Leziunile pe creier sunt foarte clare și ireversibile”, mai spune femeia.
