Categories: Expertul zilei

Recomandările lui Vlad Ciurea pentru a face față presiunilor războiului: „Marele răspuns este chiar acesta”

Medicul neurolog Vlad Ciurea analizează perspectiva războiului și cum ne afectează acesta din punct de vedere psihologic. După 2 ani de pandemie și de restricții, oamenii sunt deja epuizați, iar acum situația devine și mai stresantă.

Marele profesor vine cu un sfat pentru a ne putea gestiona emoțiile:”să ne vedem de viaţă”, dar să nu uităm să ajutăm pe cei care au nevoie.

„Vă mărturisesc că nu credeam ca, după doi ani grei de pandemie, să ajungem într-o situație de război. Un război de mari dimensiuni în apropierea noastră care, iată, ne implică direct prin efectele sale. Experiența ultimelor zile arată limpede că vremurile sunt extrem de dure cu noi, oamenii, și că ființa umană are o putere extraordinară să îndure răul. Dar vreau să spun că puterea de a îndura vine, dincolo de dorința de a trăi, din manifestarea solidarității oamenilor. De când a început conflictul din țara vecină, zeci de mii de ucraineni au fugit din calea războiului și alte zeci și sute de mii de oameni i-au așteptat la frontiere ca să îi ajute. Iar acest lucru este copleșitor în cel mai bun sens al acestui cuvânt. (…) Într-un exemplu de mobilizare excepțională, românii funcționează ca un popor unit, civilizat și gata să ajute”, a transmis neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.

„În același timp cu răspunsul solidar, suntem obligați să ne vedem de viețile noastre. Să mergem la serviciu, să ducem copiii la școală, studenții să își vadă de cursuri, fabricanții de pâine să facă pâine, iar șoferii de autobuz să își conducă mașinile. Marele răspuns al binelui în lupta cu răul este chiar acesta: viața merge înainte!”, a precizat Vlad Ciurea, adăugând: „Poate că este tentant să zăbovim mai mult asupra tragediei de lângă noi. Nu este nefiresc. Dar acest lucru nu înseamnă să ne oprim din tot ceea ce facem, să ne oprim din a trăi. Acțiunea, faptele și rugăciunile nu se opresc. Nu avem voie să lăsăm răul să ne încetinească. Da, efortul este mai mare, da, suntem mai tulburați ca oricând, dar nu putem să dăm satisfacție războiului.”

„Am văzut pe internet o fotografie de la o cununie din Kiev. Se petrecea undeva într-un subsol. Mireasa nu avea rochie de mireasă. Dar tinerii aceia s-au căsătorit sub bombe. Mi-a rămas întipărită în minte acea fotografie pentru că are această uriașă putere, simbolică și concretă, totodată, a demonstrației că viața stă în rosturile ei chiar și în cele mai grele situații”, a subliniat acesta.

„Ați văzut, cei care ați zburat cu avionul, că atunci când însoțitorii de zbor instruiesc pasagerii despre folosirea măștilor de oxigen spun să îți pui tu masca mai întâi, apoi să îl ajuți pe cel de lângă tine. Asta înseamnă că pentru a putea ajuta, trebuie să fim valizi. În această cheie trebuie privit îndemnul meu de a ne vedea de viață”, a spus, pentru romanialibera.ro, Vlad Ciurea.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

30 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

59 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: