Categories: Știrile zilei

Recalcularea pensiilor. Seniorii sunt nemulțumiți: Puțin, am avut speranțe!

Timpul de așteptare a trecut și poștașii au înmânat deja câteva sute de mii de decizii de recalculare a pensiilor. Nu toți sunt mulțumiți. Există chiar seniori care declară că banii în plus pe care-i primesc se îndreaptă către medicamente.

A început repartizarea deciziilor de recalculare a pensiilor. Ce zic pensionarii: „Puțin”

Poștașii au fost așteptați astăzi de pensionari cu nerăbdare crescută. Distribuția deciziilor de recalculare a început, iar seniorii vor putea să vadă negru pe alb cu cât le va crește venitul luna viitoare. Dacă unii s-au declarat mulțumiți de rezultatele calculelor, alții au apreciat că sumele primite nu sunt suficiente pentru a-și acoperi necesitățile. În cazul a peste 850.000 de persoane, pensiile vor rămâne neschimbate.

Pensionarii au așteptat poștașii cu nerăbdare nemaiîntâlnită, dorind să se convingă singuri ce sumă în plus vor primi din toamnă.

„Pensia pe care o aveam înainte era 2.152 şi acum e 2.335. Deci este o mică majorare, dar e bine că nu a scăzut. Oricum, eu mă bucur pentru asta”, a declarat Veronica Preda, pensionară, potrivit observatornews.ro.

O gospodină nu era foarte încântată de suma de bani pe care urma să o încaseze și a declarat că banii în plus pe care îi lua îi va folosi pentru tratamente.

„Puţin, cât dăm pe medicamente… vin facturi. Bineînţeles că am avut speranţă. Mulţumesc lui Dumnezeu că îmi dau copiii. Cât pot şi ei”, a spus Eva Verga, pensionară.

În rândul nemulțumiților se regăsește doamna Steliana, conform aceleiași surse. În urma a 24 de ani de muncă ca inginer mecanic, doamna Steliana spera să beneficieze de o creștere a pensiei în urma recalculării. Însă nu a fost așa. Ca și alți 850 000 de pensionari, pensia sa nu s-a modificat.

„2.587. Zero lei şi zero bani în plus, este acelaşi cuantum de pensie pe care l-am avut şi până acum. Nu am avut aşteptări. N-am avut în decursul activităţii nici prime, nici sporuri”, a spus şi Steliana Berceanu, pensionară.

Mulți seniori încetează să mai aștepte deciziile și își calculează singuri pensiile

Deoarece limita răbdării a fost atinsă de mult timp, mulți seniori au renunțat să mai aștepte ca deciziile să le fie transmise și și-au calculat singuri pensia.

Acum am 3.800 lei, o să am 5.000 şi ceva. Mă ajută punctele de stabilitate pentru că am 45 de ani de muncă”, a declarat un pensionar.

„Primesc în jur de 20-25 de telefoane pe zi în legatură cu deciziile. Au venit? Când vin? Am o rugăminte, să aibă răbdare, toată lumea va primi deciziile acasă”, a declarat Mihai Seru, poştaş.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: