Din cuprinsul articolului
Pensionarii au fost înștiințați asupra deciziilor de recalculare în baza noii legi a pensiilor încă din 16 august, acest proces urmând să se desfășoare până la sfârșitul lunii.
Monica Tatoiu se numără printre persoanele a căror pensie a fost modificată. Cu toate că guvernul, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, insistă în continuare că nu vor scădea pensiile în urma recalculării – a cerut inclusiv ca fiecărui pensionar să i se înmâneze în mod personal un document oficial care să-i asigure de acest lucru – realitatea este că defectele din sistem au început deja să iasă la lumină, de la erori grave de calcul și scăderi flagrante și până la speculații cinice ale reprezentanților firmelor închise la care au contribuit pensionarii, care solicită sume mari pentru a le elibera certificate de contribuție.
Femeia de afaceri Monica Tatoiu (68 de ani), binecunoscută pentru punctele sale de vedere în spațiul public, a precizat că a primit și ea decizia de recalculare, dar că pensia i-a fost majorată considerabil.
„Legea asta intră în vigoare la 1 septembrie. Nu poate să fie atacată decizia în instanță până atunci. Pe de altă parte, ai doar 45 de zile de la primire și multe plicuri nu au data poștei! Atât eu, cât și soțul meu, am primit deciziile de recalculare.
Eu am 337 de puncte. 331 de puncte de contributivitate plus restul, de stabilitate. Mie mi-a crescut pensia cu 4.000 de lei. Soțului meu cu 26 de puncte în total. I-a crescut cu 500 de lei. Și, trecând de 2.000 de lei, diferența i-o impozitează”, a dezvăluit Monica Tatoiu, în exclusivitate pentru FANATIK.
Monica Tatoiu: Acest lucru este caz penal
„Legea îi defavorizează pe cei care au lucrat în condiții grele de muncă. Minerii au beneficiat de un indice de corecție care îi avantaja. Acest indice de corecție a dispărut. În unele cazuri, au dispărut puncte de contributivitate din cauza introducerii eronate a datelor la unele case de pensii. Acest lucru este caz penal.
Când am întrebat ministrul câte puncte de contributivitate au fost în sistem până la 31 august și câte vor fi după, nu a putut să spună sau s-au eschivat. Numărul de puncte din sistem se utilizează la stabilirea bugetului de cheltuieli al României în aceste patru luni din 2024. Voci avizate susțin că o parte din acești bani nu au fost bugetați”, a mai spus Monica Tatoiu.