Categories: Ştiri sănătate

Reacții dure privind carantina națională: „Doamna Moldovan, eu sunt de acord să stau două săptămâni în carantină începând cu mâine, dar …?”

Reacții dure privind carantina națională. În cursul zilei de ieri, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan a declarat că din punctul domniei sale o carantină națională timp de două săptămâni ar face minuni în stoparea infectărilor cu coronavirus.

Tot în cadrul aceleeași declarații, Andreea Moldovan și-a exprimat încrederea față de restricțiile deja impuse, subliniind că acestea au început să își facă efectul, ceea ce se vede în cifrele în scădere la nivel de incidență.

Reacțiile la declarațiile dumneai nu au întârziat să apară, unul din cei mai vehemnți critici fiind chiar Dan Bittman.

„Eu cred că ne pierdem timpul şi sunt convins de ceea ce spun. Ne pierdem timpul, pentru că eu vă văd seară de seară, vă urmăresc emisiunile (…) Cred că de un an de zile ne pierdem timpul, fără să acţionăm, fără să cerem dreptatea pe care, până la urmă şi legea şi justiţia ne-o conferă.

Dan Bittman: „…vă daţi demisia, dumneavoastră și toți ceilalți ai dumneavoastră”

Seară de seară ne punem întrebări, pentru că aşa este produs sistemul, adică nouă ni se dau subiecte în fiecare zi, cum a încercat doamna Moldovan astăzi să ne spună, că ea preferă o carantină. Sunt de acord, dar eu sunt de acord să spună aşa.

Andreea Moldovan: carantină națională

Doamna Moldovan, eu sunt de acord să stau două săptămâni în carantină începând cu mâine, dar dacă nu se întâmplă nimic şi vreau să vă controlez în două săptămâni, vă daţi demisia, dumneavoastră și toți ceilalți ai dumneavoastră? Trebuie să existe un raport de forţe egale.

Vă daţi demisia dacă nu se îmbolnăveşte nimeni, dacă nu aveţi niciun efect, dacă suntem sănătoşi cu toţii, dacă noi ne-am carantinat ca în anul trecut ca proştii şi nu s-a întâmplat nimic, vă daţi demisia? Dumnevoastră, Guvernul, ăia, ăla, că sunt nume.

Eu sunt un simplu cetățean, dar sunt niște oameni care trebuie să înțeleagă că își asumă niște răspunderi. După zece ani de zile sunt politicieni care acum răspund. Cu familiile lor, cu funcțiile lor, au început să fie luați și ei. Credeau că sunt invincibili, că sunt imortali, că sunt excepționali.

La un moment dat se face justiție în țara asta, în funcție de interese, nu că vreau eu, sau tu, sau domnii de aici din studio. Vreau să înțeleagă politicienii că la un moment dat vor veni alte generații de alți tineri frumoși (…) Cred că ne învârtim într-un cerc.

Trebuie cineva să își asume ceea ce face, ori aici în România au murit oameni la ATI arși, nu de COVID. Că erau internați pentru COVID e altă problemă, dar au murit arși. Nu răspunde nimeni. Dacă mâine îl calc pe unu pe o trecere de pietoni și sunt mai barosan, nu o să răspund, nu?

„Doamna Andreea Moldovan, dacă nu e nimic adevărat din ce spuneţi, vă daţi demisia?”

(…) Vreau să o provoc pe doamna Moldovan. Doamna Molovan, mă uit în ochii dumneavoastră, vă rog frumos, dacă nu e nimic adevărat din ce spuneţi, vă daţi demisia? Nu o spun că o vă urmărim penal. Vă dați demisia? Vreau să văd și eu o chestie de demnitate umană”, a spus Dan Bittman, miercuri seară, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei.

Recent Posts

HOROSCOP 18 noiembrie 2024. Oportunităţi pentru unele zodii!

Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…

6 ore ago

Obiectul pe care NU este bine să-l pui pe noptiera din dormitor. Aduce ghinion şi te poate îmbolnăvi!

Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…

7 ore ago

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

7 ore ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

8 ore ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

8 ore ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

9 ore ago

Citeste si: