Din cuprinsul articolului
La scurt timp de la șocul prin care a trecut o lume întreagă, latifundiarul din Pipera a reacționat dur în scandalul de proporții. Gigi Becali îi ia apărarea Simonei Halep, după ce aceasta a fost testată pozitiv la US Open și suspendată provizoriu din tenis.
Latifundiarul din Pipera a spus că nimeni nu îi poate lua sportivei titlurile pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale, ba mai mult cantitatea de roxadustat care a fost găsită în sângele Simonei Halep este mică.
„Să fie sănătoși cu substanțele lor”
„Ce-i face? Îi ia titlurile? Îi ia banii? Nu îi ia banii, nu? Atunci, hai la vedere, dacă nu îi ia bani, să fie sănătoși cu substanțele lor, cu toți.
Ea a făcut milioane a făcut 30-40 de milioane. E o cantitate mică (ce s-a găsit la Simona Halep – n.r.). Nu mă bag în asta, că nu mă pricep. Cine se pricepe să se bage. Eu nu știu despre asta, așa că nu pot vorbi”, a spus Gigi Becali, sâmbătă, la Antena 3 CNN, notează RTV.
Și Cristian Tudor Popescu este de partea Simonei
Și gazetarul Cristian Tudor Popescu, care i-a urmărit întreaga evoluție a Simonei Halep, a sărit în apărarea sportivei. CTP spune că nu i se pare că ar fi avut sens ca sportiva să folosească cu bună ştiinţă substanţe interzise.
„Nu pot să cred că Simona ar recurge vreodată la o astfel de modalitate ca să-și îmbunătățească performanța. Ea este un om care a muncit întotdeauna enorm pe teren, care s-a antrenat.
Nu are sens, nu o văd făcând așa ceva!”, a spus gazetarul ferm și categoric, așa cum îl știm cu toții. Este un gest frumos că îi ia apărarea având în vedere unele declarații anterioare.