Din cuprinsul articolului
Războiul naște EROI! Ună băiat de 11 ani a trecut singur granița din Ucraina în Slovacia, doar cu un număr de telefon scris cu pixul pe mână.
În cea de-a 11-a zi de război, un băiat în vârstă de 11 ani din Zaporojie, Ucraina, în Slovacia, pentru că părinții săi nu au putut pleca din țară.
Zaporojie este o zonă intens bombardată din sud-estul Ucrainei, tocmai de aceea băiatul a fost numit „un erou al nopții” de către autoritățile slovace după ce a reuşit să treacă singur granița din Ucraina în Slovacia.
Copilul avea cu el doar un rucsac, o pungă de plastic și un pașaport. Și, poate lucrurl cel mai important, avea scris pe mână un număr de telefon, potrivit ministerului de interne din Slovacia într-o postare pe Facebook.
Potrivit Ministerului de Interne din Slovacia, băieţelul în vârstă de doar 11 ani avea cu el doar un rucsac, o pungă de plastic și pașaportul, dar și un număr de telefon scris pe mână. Datorită zâmbetului şi curajului său, copilul a câştigat rapid simpatia voluntarilor şi a autorităţilor din Slovacia, fiind numit „eroul din noapte”.
„A venit de unul singur deoarece părinții lui au fost nevoiți să stea în Ucraina. Voluntarii au avut grijă de el, l-au dus într-un loc cald, i-au dat mâncare și apă.
A câștigat simpatia tuturor cu zâmbetul lui, curajul și determinarea demne de un adevărat erou.
Datorită numărului de telefon de pe mână, a putut lua legătura cu cei dragi, care au venit după el mai târziu. Toată povestea s-a terminat cu bine”, a transmis Ministerul de Interne din Slovacia pe pagina sa de Facebook.
Voluntarii au avut grijă de ei, l-au dus într-un loc cald și i-au dat de mâncare și de băut, precizează autorităţile slovace.
Aproape 1,4 milioane de refugiați au părăsit Ucraina din 24 februarie, conform ONU. Din cei 1.368.864 de refugiați care au fugit, majoritatea, 53,47%, au traversat Polonia. Alții au plecat în țări precum Ungaria, Slovacia, Moldova și România.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…