Sari la conținut

RĂZBOI ÎN SĂNĂTATE Ministerul vrea monopol pe licitaţii de 7,7 mld. lei.

Ministerul Sănătății încearcă să controleze toţi banii de achiziţii ale spitalelor publice din România, chiar dacă sistemul centralizat şi-a demonstrat deja incapacitatea de a gestiona corect fondurile respective

Înapoi în viitor: după patru ani în care sistemul sanitar a trecut prin „chinurile“ descentralizării, Ministerul Sănătății (MS) a aruncat bomba: vrea să revină la achizițiile centralizate din sănătate, la care totuși a renunțat începând cu 2008. Justificarea? „Necesitatea transformării într-un timp scurt a MS într-un integrator al derulării procedurilor de achiziție din spitale pentru desfășurarea activității medicale pe anul 2013 și faptul că sistemul de achiziții centralizat este folosit de mai multe state din Europa, care au obținut reduceri de prețuri consistente, între 10% și 30%“, scrie în OUG din 2012, care oficializează „noul vechi“ rol al MS. Cu alte cuvinte, pentru că trebuie repede și pentru că a mers la alții. Înainte de a face comparații, trebuie precizat că România este statul UE care alocă cei mai mai puţini bani pentru sănătate din PIB, iar trendul este de scădere: dacă în 2009 se alocau 5,6% din PIB pentru sănătate, în prezent s-a ajuns la un infim procentaj de 4,4%, în condiţiile în care media UE este de 9,9%.

De aceea, România este singurul stat european în care pacienţii internaţi trebuie să îşi finanţeze singuri tratamentul, pentru că spitalul duce lipsă de materiale sanitare esenţiale. Drept urmare, mai important este de ce nu a mers iniţial la noi acest sistem și de ce s-a renunțat la el. Răspunsul îl găsim într-un raport al Consiliului Concurenței: „Descentralizarea acestor programe s-a datorat în primul rând eşecului MS şi CNAS de a organiza licitaţii naţionale pentru o perioadă semnificativă de timp, respectiv 2003-2007“. Astfel, timp de patru ani, deși avea obligația să organizeze anual licitațiile, MS a prelungit contractele încheiate în 2003, determinând un monopol clar.

Asistăm la o mutare a mizei achiziţiilor din sănătate, care înseamnă circa 7,4 miliarde de lei din zona concurenţială, economică, în zona politicului. Sunt voci în piață care susțin că „jocurile sunt deja făcute“ în ceea ce privește licitațiile și că se urmărește adunarea banilor destinați spitalelor într-un sigur loc. Mai mult, managerii care au o părere sau care anunță că au nevoie de anumite medicamente sau produse sunt „pedepsiți“ de MS: la Târgu-Mureș, profesorul Istvan Benedek a fost demis după ce a spus că nu mai are citostatice pentru pacienți.

Din lac în puţ

MS argumentează că există destule motive pentru care managerii de spital nu mai trebuie „lăsați de capul lor“, dând ca exemplu cazuri în care mănușile chirurgicale sau mobilierul au costat mult peste prețul pieței, povești semnalate, de altfel, de mulți ani în presă…

Citeste mai mult pe: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/178694.html

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel