Sari la conținut

Răsturnare de situaţie în scandalul momentului! Simona Halep trece la ofensivă şi cere daune uriaşe

Simona Halep
Sursă foto: Getty Images
Simona Halep, criticată după primul meci

Simona Halep aşteaptă verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, după ce iniţial a fost suspendată pentru o perioadă de 4 ani pentru dopaj, însă sportiva susține că e nevinovată și spune că a folosit un supliment contaminat.

Jucătoarea română de tenis a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv care, în opinia ei, a dus la suspendarea sa pe patru ani pentru dopaj.

Daune de peste 10 milioane de dolari

Halep cere daune de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care operează sub numele de Schinoussa Superfoods, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 cu Roxadustat, medicament folosit adesea de persoanele cu anemie, relatează Reuters.

Roxadustat, care se află pe lista substanţelor interzise de Agenţia Mondială Antidoping, poate creşte hemoglobina şi producţia de celule roşii din sânge, sporind rezistenţa.

Halep, în vârstă de 32 de ani, a declarat că a folosit suplimente Schinoussa în timpul turneului de la Flushing Meadows din 2022 şi că Keto MCT pe care l-a luat a fost contaminat cu Roxadustat, care nu a fost dezvăluit pe etichetă.

sursa foto: playsport.ro

Procesul se va judeca la un tribunal din New York

Dubla campioană de grand slam a declarat că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că neglijenţa Quantum şi afirmaţiile false că suplimentul său era legal i-au afectat cariera şi i-au provocat umilinţă. Halep cere, de asemenea, daune punitive.

Potrivit sursei citate de News.ro, ea a intentat procesul la un tribunal din New York, în Manhattan. Quantum, cu sediul în Scarborough, Ontario, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii pentru Reuters.

Fondatorul său a declarat în octombrie pentru ziarul canadian The Globe and Mail că Halep caută un ţap ispăşitor şi că firma sa a fost transformată în „ţapul ispăşitor”.

Halep contestă suspendarea din tenis

Halep contestă suspendarea de patru ani impusă în septembrie anul trecut de un tribunal al Agenţiei Internaţionale de Integritate în Tenis.

Deşi a fost de acord că Halep nu a ştiut că suplimentul ar fi putut conţine Roxadustat, tribunalul a declarat că această contaminare nu ar fi putut explica cantitatea de medicament găsită în proba sa de urină din 29 august 2022.

La Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au avut loc săptămâna trecută audierile în cazul Halep. „Cred cu adevărat că adevărul va ieşi la iveală şi că ziua în care voi fi pe teren va fi în curând”, a declarat Halep reporterilor.

Ce este Roxadustat, substanța cu care Simona Halep a fost prinsă dopată

Simona Halep a fost prinsă dopată cu Roxadustat și este suspendată provizoriu din tenis. Această substanță este un inhibitor al prolil-hidroxilazei HIF care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Acest medicament, comercializat sub brandul Evrenzo, se administrează pe cale orală.

Roxadustat a primit prima aprobare în China, pe 17 decembrie 2018, pentru a fi administrată în vederea tratamentului anemiei pacienților dependenți de dializă.

Uniunea Europeană și-a dat acordul pentru administrarea substanței Roxadustat în urmă cu aproximativ un an de zile, în august 2021. Întrucât administrarea de Roxadustat poate spori performanțele sportivilor, substanța a fost inclusă pe lista substanțelor interzise. Pe lista antidoping a Agenției Mondiale Antidoping, substanța face parte din categoria EPO, care ajută la oxigenarea sângelui.

Printre efectele secundare ale substanței Roxadustat se numără hipertensiunea arterială, tromboză vasculară (formarea de cheaguri de sânge în vasele de sânge), diaree, edem periferic (excesul de lichid de la nivelul zonelor inferioare ale corpului – glezne, picioare), hiperkaliemie (ridicarea nivelului de potasiu din sânge) și greață.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel