Din cuprinsul articolului
Agenția franceză de toxicologie și farmacologie angajată de Simona Halep a identificat sursele de contaminare care au cauzat prezența medicamentului Roxadustat în singurul test pozitiv prelevat Simonei la 29 august după meciul pierdut în primul tur la US Open, potrivit ProSport.
Produse și ambalate într-o fabrică de medicamente, în suplimentele nutritive utilizate de Simona Halep au fost identificate surse accidentale de compuși care depășesc criterile de puritate ale substanțelor înscrise pe etichetele produselor vitaminizante și minerale administrate de sportiva din România.
Compoziția, caracteristicile de fabricație, prezentarea și etichetarea suplimentelor sunt neconforme și au modificat, esențial, produsele ingerate de Halep.
Agenții investigatori și experții bio-farmacologi au testat în centrele specializate acreditate de Laboratoire Antidopage Français (LADF) produsele folosite de Halep inclusiv prin „Nutrition Genome”, metodă care relevă analiza nutrigenomică: răspunsul organismului Simonei la nutrienți (relația dintre gene le specifice și alimentație, propriul metabolism, mediul de viață și concurs precum și predispozițiile individuale).
Prezență minimală de Roxadustat
Rezultatele de laborator relevă prezența minimală a Roxadustat-ului ca sursă de metabolit sau marker în proba de urină prelevată lui Halep în laboratorul Centrului Național de Tenis al Statelor Unite (USTA) aflat la Flushing Meadows, New York.
Investigațiile suplimentare sunt conforme Standardului Internațional pentru Laboratoare iar documentele tehnice atestă prezența Roxadustat-ului ca substanță interzisă dar care nu este precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe Internet (motoarele de identificare online puse la dispoziție de WADA, “Agenția Mondială Anti-Doping” pentru găsirea produselor interzise posibil existente în suplimentele nutritive utilizate de sportivi).
Cercetările de laborator arată riscurile în linia de producție (preparare, cântărire și control-recepție) și contaminarea produselor ingerate de Halep. Evaluate riscului este însă responsabilitatea Simonei în cazul suplimentelor nutritive care nu se eliberează cu prescripție medicală.
Pe baza acestor documente certificate de toxicologii moleculari francezi, Halep a solicitat “Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului” o audiere sumară de urgență care să aibă loc înaintea depozițiilor cu martori la , tribunalului independent de la Londra unde este constituit un complet de arbitri juridici și investigatori autentificați pentru revizuiri și evaluări.