Categories: Ştiri sănătate

Răsturnare de situaţie în cazul băiatului care a murit cu zile la Spitalul de urgenţă din Tg. Jiu, după ce medicul a refuzat să-l opereze

Cazul băiatului de 16 ani cu peritonită lăsat să moară în Spitalul din Târgu Jiu a stârnit un val de reacţii, inclusiv Colegiul Medicilor anunţând că urmăreşte ceea ce s-a întâmplat.

Între timp, s-a aflat că zeci de copii cu vârste peste şapte ani au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secţii de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, acelaşi spital unde un chirurg a refuzat să opereze un adolescent de 16 ani, doctorul invocând că nu este specializat în chirurgie pediatrică.

A murit cu zile, aşteptând să fie operat!

Băiatul, care avea peritonită, a murit după ce a aşteptat mai multe ore o ambulanţă care să-l ducă la spitalul din Craiova.

Chirurgii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au operat, anul acesta, în secţiile Chirurgie 1 şi Chirurgie 2, în total, 49 de copii cu vârste peste şapte ani, au declarat pentru News.ro oficiali ai Spitalului Judeţean Târgu Jiu.
Aceştia au precizat că este vorba despre intervenţii realizate de chirurgi fără specializare în chirurgie pediatrică, dar care au intervenit la cazuri urgente.

Unitatea sanitară are un singur chirurg cu specializarea chirurgie pediatrică, acesta fiind în concediu medical. Un al doilea chirurg pediatru, care are contract de prestări servicii cu spitalul, acordă consultaţii doar în policlinică.

Chirurgul Valentin Neagu, care era de gardă, a refuzat intervenţia argumentând că nu are specializarea chirurgie pediatrică.

Sursa foto: Freepik

Medicul care a refuzat operaţia,  amendat cu 300 de lei de DSP

Legea prevede că pacienţii cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani pot primi îngrijiri medicale în orice unitate sanitară, fie că este pentru adulţi sau pediatrică.

Medicul a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică cu 300 de lei pentru neaplicarea prevederii legale, însă a refuzat să semneze procesul verbal încheiat de inspectorii DSP.

Medicul de gardă care l-a primit pe copil şi care în trecut a fost găsit vinovat pentru moartea unei paciente a fost de asemenea amendat cu 3.000 de lei pentru nereguli în foaia de observaţie a pacientului întocmită la unitatea de primiri urgenţe.

„Operați-mi copilul, vă rog!”

Bianca, sora băiatului, a povestit pentru Digi24 calvarul prin care a trecut la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

„Pe doctorul Neagu l-am implorat acolo când am fost cu copilul, după ce făcuse criza, l-am implorat pe domnul doctor «Vă rog frumos, băgați-mi copilul în operație, operați-mi copilul, vă rog eu frumos». Dar când a văzut copilul, a zis din start că nu e de competența lui. Era o asistentă acolo care plângea. Se ducea și se pitula și plângea și parcă îmi spunea din ochi «Ia copilul, fă ceva că aici moare»”, a spus sora băiatului.

Cum s-a apărat medicul care era de gardă

După apariția cazului în presă, medicul Amza David, care era de gardă și a preluat cazul băiatului, a explicat, într-o postare pe Facebook, cum a abordat situaţia, subliniind lipsurile cu care se confruntă unitatea medicală.

„Cazul unui copil de 16 ani cu patologie complexa (diferite boli), se prezintă la UPU. Eşti solicitat la consult şi îl efectuezi imediat. Constaţi că acesta este insuficient investigat şi soliciţi un tomograf. Se pune diagnosticul unei afecţiuni ce necesită intervenţie chirurgicală (…).

Copilul are stare stabilă, merge singur la pat, este stabil cardiac şi respirator, nu îi este pusă viaţa în pericol. Copil fiind, la 16 ani, se încadrează în specialitatea de chirurgie infantilă. Soliciţi transferul la Craiova, cel mai apropiat spital cu medici de chirurgie infantilă de gardă. Spitalul ia legătura şi SE APROBĂ transferul.

Acum încep problemele: NU ESTE AMBULANŢĂ CU MEDIC LA TÂRGU JIU. Aflăm că vine de la Craiova echipaj corespunzător. Nu mai avem medici de chirurgie infantilă pentru a se ocupa de aceste cazuri din Târgu Jiu, nu avem medic de neurochirurgie pentru urgenţe, nu avem medic de chirurgie plastică, nu avem medic cardiolog (nici medic de cardiologie infantilă) de gardă, nu avem medic de chirurgie toracică, toţi cei enumeraţi mai sus fiind necesari în urgenţă (ce facem fara ei in cazul unui accident?), iar lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă”, a scris medicul Amza David pe pagina sa de Facebook.

Recent Posts

HOROSCOP. TOP 3 ZODII care dau lovitura în luna DECEMBRIE! Trag cartea norocoasă!

Pe 15 decembrie 2024, Luna Plină în Gemeni îi împinge pe nativi să iasă din…

25 de minute ago

Alertă medicală! Un prim caz al noii forme de mpox, raportat în SUA

Oficialii din domeniul sanitar din SUA au anunţat primul caz al unei noi forme de…

55 de minute ago

Lovitură pentru pensionari! Cine NU va primi bani în plus la 1 ianuarie 2025?

De la 1 ianuarie 2025, majoritatea pensionarilor vor beneficia de creșteri ale veniturilor, fiind vorba…

o oră ago

Cancerul de col uterin ucide de trei ori mai multe românce decât alte femei din UE

Ziua globală de acţiune pentru eliminarea cancerului de col uterin este marcată în România, pe…

2 ore ago

Peste 10.000 de candidaţi susţin examenul de intrare în Rezidenţiat

10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre…

3 ore ago

HOROSCOP 17 noiembrie 2024. O perioadă prosperă pentru unele zodii

Horoscopul zilei de duminică, 17 noiembrie 2024, spune că cele mai multe zodii vor avea…

3 ore ago

Citeste si: