Din cuprinsul articolului
Nu s-a sinucis, a fost aruncată de la geam! Răsturnare de situaţie într-un caz ce a şocat Iaşiul în vara anului trecut. Atunci, Monica Cioată, o tânăra avocată, a fost găsită fără viaţa în faţa blocului, îmbrăcată doar în lenjerie intimă, după ce s-ar fi aruncat de la etaj.
Acum, la un an distanţă, iubitul femeii, avocat şi el, este acuzat de omor. Potrivit unor surse, cei doi tocmai se întorseseră de la o petrecere în noaptea în care femeia a murit. Ajunşi în apartament, aceştia ar fi pornit un scandal mostru, iar avocatul şi-ar fi împins iubita peste geam. Zgmotul provocat de cădere i-a alertat pe vecini, care când au văzut cadavrul în faţa blocului au sunat imediat la 112.
Bărbatul a coborât să vadă ce s-a întâmplat abia după ce la faţa locului ajunseseră medicii şi oamenii legii. Expertiza medico-legală avea să releve şi faptul că tânăra era însărcinată. Ieri, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, potrivit observator.ro.
Adina Bocai, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi: S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Hotărâtor în acest caz a fost rezultatul expertizei criminalistice care a stabilit faptul că moartea victimei nu s-a datorat unui act suicidal, ci este vorba de omucidere.
„La data de 15.07.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, avocat în Baroul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 al.1 C.p. şi art. 189 al. 1 lit. g) C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţia, în conformitate cu prevederile art. 309 C.p.p.
Faţă de inculpat a fost luată măsură reţinerii pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…