Din cuprinsul articolului
„O să verific dacă acest document a ajuns la Ministerul Sănătății și dacă semnalează probleme care țin de Ministerul Sănătății”, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, întrebat de jurnaliști, într-un briefing la Guvern, dacă sesizarea privind „azilele groazei” pe care Centrul de Resurse Juridice spune că a depus-o în februarie 2023 la Guvern a ajuns și la Ministerul Sănătății.
Alexandru Rafila a fost întrebat care a fost momentul în care Ministerul Sănătății a aflat despre neregulile din Azilele Groazei, în condițiile în care presa a scris că a fost trimisă la minister o sesizare în acest sens.
„O să verific acest lucru când merg la ministerul Sănătății, să vedem dacă într-adevăr acest document a ajuns la ministerul Sănătății și dacă identifică probleme care țin de competențele ministerului Sănătății.
Pentru că aș vrea să menționez acest lucru trebuie, bineînțeles, noi ne ocupăm și o facem cu responsabilitate. Am făcut-o imediat după apariția acestui incident și, mai mult decât un incident, e o situație dramatică.
Până la urmă, ne-am preocupat încă din primul moment să evaluăm starea de sănătate a tuturor acestor persoane și să le acordăm asistență medicală. Este esențial să putem face acest lucru. Voi verifica ceea ce îmi spuneți dvs, să vedem dacă și unde a ajuns acest document.”, a răspuns acesta.
În timp ce premierul Nicolae Ciucă susține că nu a primit nicio informare despre azilele groazei în timp ce era premier, o adresă publicată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) arată că ONG-ul s-a adresat Guvernului condus de Nicolae Ciucă încă din februarie 2023, cerându-i să ia măsuri în lipsa acțiunilor din partea Ministerului Muncii și a celorlalte autorități sesizate anterior, transmite HotNews.
„Am apelat la autorități. Am solicitat public, în nenumărate rânduri, cercetarea cauzelor care au dus la încălcările grave ale drepturilor tuturor oamenilor închiși în centre.
Totodată, am transmis adrese către Ministerul Muncii și al Solidarității Sociale, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Ilfov şi Bucureşti sector 3, Agenţia Naţională pentru Inspecţie şi Prestaţii Sociale (ANPIS) şi Ministerul Sănătății, anexând rapoartele de monitorizare ale CRJ la finalul cărora se află solicitări punctuale pentru fiecare dintre instituțiile cu competență în materie, și invesigațiile realizate de jurnaliştii Centrului de Investigații Media și Buletin de București.
Observăm cu îngrijorare că nicio autoritate nu îşi asumă cercetarea cauzelor care au condus la încălcările sesizate de CRJ şi pe cale de consecinţă la prevenirea unor viitoare abuzuri.
În aceste condiţii, CRJ s-a adresat conducerii Guvernului României cu solicitarea de a prelua cercetarea şi prevenirea altor încălcări ale drepturilor omului în centrele de asistenţă socială, căminele pentru vârstnici, unităţi medico-sociale şi spitale de psihiatrie.
Sperăm ca Prim-ministrul să nu redirecționeze sesizarea CRJ către Ministerul Muncii sau Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.”, scria în data de 2 martie 2023 CRJ.
În nota erau atașate atât rapoartele de monitorizare cu ceea ce descoperise CRJ la cele 3 azile, dar și răspunsurile prin care Ministerul Muncii și ANPIS pasau responsabilitățile și susțineau că nu au identificat probleme.
La finalul notei, CRJ cere Guvernului să îi fie trimis prin email un număr de înregistrare după recepționarea adresei. În plus, în comunicatul de pe site este trecut și un „CC: către Ion Marcel Ciolacu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…