Din cuprinsul articolului
Raport ONU: „Valurile de căldură și inundațiile vor crește într-un mod fără precedent”. Temperatura globală va crește cu 2 grade în decursul acesui secol
Potrivit raportulului publicat luni de experții ONU (IPCC) în domeniul climatic, oamenii sunt fără echivoc responsabili pentru schimbările climatice și nu au de ales decât să reducă drastic emisiile de gaze dacă vor să evite dezastrul.
Experții ONU în domeniul climei atrag atenția că ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din ultimii 170, iar omenirea va asista în curând la „evenimente meteo extreme fără precedent în istorie”.
„Raportul este un cod roșu pentru umanitate. Semnalele de alarmă sunt asurzitoare, iar dovezile de necontestat: emisiile de gaze cu efect de seră, generate de arderea combustibililor fosili și de defrișări, ne sufocă planeta”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, porivit Reuters.
Raportul IPCC oferă cea mai actualizată și cuprinzătoare înțelegere a sistemului climatic și a schimbărilor climatice, atât în ceea ce privește prezentul, cât și în ceea ce privește viitorul. Din acest motiv, este relevant pentru toată lumea: persoane fizice, comunități, companii și guvernare.
Raportul IPCC este pregătit de 234 de oameni de știință și aprobat de reprezentanții a 195 de guverne. Experții care au scris raportul au fost selectați pe baza expertizei lor și fac parte din tot mai multe țări.
De asemenea, rapoartele trec prin mai multe etape de redactare și revizuire. Primul proiect al raportului actual avea mai mult de 23.000 de comentarii de la experți, iar fiecare comentariu a primit un răspuns individual. Al doilea proiect al raportului a avut peste 50.000 de comentarii de revizuire din partea experților și a guvernelor, iar acestea au ghidat pregătirea proiectului final lansat luni de IPCC.
Concluzia principală este că planeta va atinge pragul de creștere a temperaturii cu 1,5 grade C față pe perioada preindustrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât se estimase într-un raport din 2018.
Ulterior, creșterea va continua până în 2050 cu mult dincolo de acest prag care este una dintre limitele cheie ale Acordului de la Paris, chiar dacă se va reuși o drastică reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Dacă acest lucru nu se va întâmpla temperatura globală va crește cu 2 grade în decursul acesui secol, ceea ce echivalează cu un eșec al Acordului de la Paris al cărui obiectiv era „mult sub” această limită, iar dacă este posibil plafonarea la +1,5 grade C.
„Dacă credeți că acest lucru este grav, amintiți-vă că ceea ce vedem astăzi este doar începutul”, a comentat cercetătoarea Kristina Dahl.
Chiar și la un plus de 1,5 grade C, valurile de căldură, inundațiile și alte evenimente extreme vor crește într-un mod „fără precedent” în ceea ce privește amploarea, frecvența, perioada anului și zonele afectate, avertizează experții ONU.
„Acest raport ar trebui înspăimânte pe oricine îl citește (…) Arată unde suntem și încotro mergem cu schimbările climatice: într-o groapă pe care continuăm să o săpăm”, a comentat climatologul Dave Reay.
Unele consecințe ale încălzirii globale sunt însă „ireversibile”, insistă raportul. Sub influența topirii gheții polare, nivelul oceanelor va continua să crească timp de „secole, chiar milenii”. Marea, care a câștigat deja 20 cm din 1900 încoace, ar putea crește încă cu aproximativ 50 cm până în 2100.
Schimbările climatice nu se dezlănțuie în mod magic, iar fiecare fracțiune de grad contează și întărește impactul.
„Nu suntem sortiți eșecului”, a comentat Friederike Otto, unul dintre autorii raportului.
„Stabilizarea climei va necesita o reducere puternică, rapidă și durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a atinge neutralitatea carbonului”, insistă Panmao Zhai, copreședintele grupului de experți care elaborat această primă parte a evaluării IPCC.
O a doua parte care se pregătește pentru februarie 2022, arată în detaliu modul în care viața de pe Pământ va fi inevitabil transformată în 30 de ani, sau chiar mai devreme, conform unui draft obținut de AFP.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…