Sari la conținut

Rafila: Moţiunea este un rezumat al postărilor de pe Facebook ale unei persoane

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că moţiunea depusă la Parlament împotriva sa este rezumatul unor postări de Facebook ale unei persoane care „nu este nici medic şi nu are niciun fel de experienţă în conducerea unităţilor medicale”.

„Din păcate, moţiunea este un rezumat al postărilor de pe Facebook a unei persoane care nu este nici medic, nu are niciun fel de experienţă în conducerea unităţilor medicale, un delator de profesie. (…) este constituită din invectivele şi frustrările repetate de mai bine de un an de zile în spaţiul public a unui deputat care cu greu poate fi numit coleg sau profesionist în vreun domeniu”, a afirmat Rafila la dezbaterea moţiunii simple „Ministrul Rafila – turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale”, iniţiată de deputaţii USR şi ai partidului Forţa Dreptei. El a precizat că Guvernul nu renunţă la niciunul dintre proiectele incluse iniţial în PNRR.

„Apreciez critica, dacă este făcută cu bună-credinţă şi ea corespunde realităţii”

Potrivit ministrului, construcţia de unităţi sanitare noi nu s-a blocat, contractele nu s-au reziliat şi nici nu se vor rezilia. „Când am aflat că a fost depusă o moţiune la Parlament din partea unor parlamentari din opoziţie am primit acţiunea cu interes. Apreciez critica, dacă este făcută cu bună-credinţă şi ea corespunde realităţii, deoarece poate duce la îmbunătăţirea unor activităţi. Din păcate, aşa cum au dezamăgit când au fost la guvernare, semnatarii acestei moţiuni continuă să o facă şi din opoziţie. Nu am văzut nicio urmă de bună-credinţă din partea USR şi a Forţei Dreptei. Minciuni, calomnii repetate, dezinformare sunt ingredientele textului moţiunii depuse împotriva mea.

După dezastrul lăsat în plină pandemie în sistemul sanitar pe care a trebuit să îl reparăm, USR recidivează împreună cu Forţa Dreptei şi propun, de fapt, românilor blocarea celor mai ambiţioase proiecte de investiţie din domeniul medical din România aşa cum au făcut-o şi atunci când au condus Ministerul Sănătăţii”, a arătat ministrul.

Acesta a spus că pentru combatarea şi controlul infecţiilor nozocomiale a făcut mai mult decât orice alt ministrul al Sănătăţii de până în prezent. „Ministerul Sănătăţii nu a blocat accesul la medicamente şi investigaţii medical, ci dimpotrivă, pacienţii cu cancer pot beneficia din vara acestui an de testare genetică şi tratament personalizat, de terapie de ultimă generaţie”, a mai spus oficialul social-democrat, potrivit Agerpres.

Alexandru Rafila a menţionat că va participa şi în viitor la activităţi în străinătate unde prezenţa sa este necesară şi importantă pentru ţară. „Eu nu sunt un om iresponsabil şi voi participa şi în viitor la activităţile din străinătate la care prezenţa mea este necesară şi importantă pentru ţară.

Reprezentarea cu cinste şi onoare a ţării la reuniuni unde prezenţa ministrului este obligatorie este o datorie, nu o excursie de lux. La fel şi semnarea acordurilor bilaterale care permit inclusiv tratarea pacienţilor români în străinătate şi colaborarea între instituţii medicale”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel