Categories: Ştiri sănătate

Rafila, despre beneficiile digitalizării sistemului medical: „Va duce la creşterea accesului la servicii de sănătate”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că digitalizarea sistemului medical reprezintă ”o tranziţie importantă către utilizarea celor mai moderne tehnologii”.

”Utilizarea electronică a datelor, interoperabilitatea, telemedicina şi alte soluţii digitale de management clinic vor duce la creşterea accesului oamenilor la servicii de sănătate, la îmbunătăţirea serviciilor medicale, reducerea erorilor, optimizarea managementului şi a planificării resurselor”, explică el.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila şi secretarul de stat dr. Alexandru Rogobete au descris obiectivele generale si cele specifice pentru elaborarea primei strategii naţionale de digitalizare în sănătate, aliniată cu liniile de finanţare europeană disponibile până în 2030.

Cu sprijinul experţilor OMS în domeniul serviciilor digitale de sănătate şi asistenţă medicală, participanţii au discutat problemele-cheie din România, precum şi activităţile care trebuie întreprinse pentru realizarea acestei strategii.

”Digitalizarea sistemului medical reprezintă o tranziţie importantă către utilizarea celor mai moderne tehnologii. Utilizarea electronică a datelor, interoperabilitatea, telemedicina şi alte soluţii digitale de management clinic vor duce la creşterea accesului oamenilor la servicii de sănătate, la îmbunătăţirea serviciilor medicale, reducerea erorilor, optimizarea managementului şi a planificării resurselor în sănătate.

Mulţumim tuturor experţilor şi instituţiilor partenere pentru implicare în elaboararea primei strategii naţionale pentru digitalizarea sistemului medical din România”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, citat de news.ro.

400 de milioane de euro din PNRR pentru digitalizare

Prin PNRR, în colaborare cu World Health Organization Office for Romania, a avut loc prima întâlnire a Grupului Tehnic de Lucru pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Digitalizare în Sănătate şi a Planului de Acţiune pentru România, reunind instituţiile relevante din domeniul medical şi cel al digitalizării.

”400 de milioane de euro din PNRR pentru digitalizare. Au fost deschise apelurile de proiecte pentru dezvoltarea sistemului digital al CNAS şi cel pentru digitalizarea a minim 200 de spitale. Termenul de depunere al proiectului este 28 august.

La mijlocul lunii august se vor lansa alte douã apeluri de proiecte pentru dezvoltarea sistemului de telemedicină la nivel naţional şi digitalizarea MS şi a subordonatelor.

Un alt pas important este alinierea sistemului medical digital din România la standardele Comisiei Europene pentru conectarea la Spaţiul European Digital”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

27 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

57 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: