Sari la conținut

RAFILA: Ce scenariu aplicăm în valul 6 și când facem doza 4

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccin antigripal

RAFILA: Ce scenariu aplicăm în valul 6 și când facem doza 4. Iată ce spune ministrul Sănătății, în condițiile creșterii numărului de infecții, de la zi la zi…

Numărul de cazuri de infectare cu Covid este în continuă creștere iar despre valul șase al pandemiei se tot vorbește deja de ceva timp.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat în cadrul dezbaterii „Nimic nu va mai fi la fel vs. Luați din nou prin surprindere-pandemia COVID-19 în 2022”, la ce trebuie să ne așteptăm în perioada imediat următoare.

„Putem vorbi de valul șase, deocamdată suntem în cursul verii, până la toamnă mai avem vreo două luni, cel puțin din punct de vedere calendaristic.

Este clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiți să putem să răspundem provocările acestui val șase, generat de tulpini mai transmisibile.

25.000 de cazuri pe săptămână

Din fericire nu sunt mai patogene, în sensul că formele de boală pe care le produc sunt mai în general ușoare și am ajuns deja, în România, la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare creștere, probabil până spre jumătatea lunii august.

Acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienții cu forme ușoare sau medii care au nevoie de tratament, de evaluare și tratament.

Aplicăm același scenariu din valul anterior care a permis menținerea spitalelor funcționale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienților Covid și pe de altă parte a permis accesul pacienților cu alte patologii la asistență medicală.

Cam asta ar trebui să fie filozofia, am redeschis centrele de evaluare și de tratament, centrele ambulatorii, mărind capacitatea de testare și fac un apel la toate persoanele care au simptome, să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program,

fie în centrele acestea de recoltare a probelor, care există în București, fie la Ambulanță, pentru că și Ambulanța este un sprijin de nădejde în gestionarea acestei pandemii și a făcut-o cu mult efort, și aș zice și cu succes, mai ales în valul al cincilea”,  a mai spus ministrul Alexandru Rafila.

Vaccinare dublă anti-Covid și anti-gripal

Întrebat despre o posibilă vaccinare dublă, atât anti-Covid, cât și anti-gripal, ministrul Rafila spune că nu este exclus un astfel de scenariu.

”Nu este exclus, chiar există recomandări ale Centrului European de Control al Bolilor pentru o eventuală administrare în acest sens a unei doze suplimentare, de obicei a patra, a unui vaccin care va fi customizat.

Va fi adaptat tulpinii circulante să se facă la persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cronice, să se facă împreună cu vaccinul gripal.

Se pot face concomitent și în felul acesta încercăm să rezolvăm două probleme de sănătate publică, atât infecția cu noul coronavirus, care din fericire nu mai este la fel de gravă, dar poate afecta anumite grupuri vulnerabile, cât și infecția gripală. (…)

Intervențiile de sănătate publică trebuie să vizeze în special aceste grupuri la risc, sigur, este nevoie de un efort comun, nu doar al autorităților”, a mai explicat ministrul Rafila.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel