Categories: Ştiri sănătate

Rafael Nadal suferă de o boală rară și incurabilă: O durere care vine şi pleacă. Efectiv nu ştiu ce poate fi peste două zile

Müller-Weiss a devenit recent cel mai rău coșmar al lui Rafael Nadal. Este o boală rară care constă în deformarea scafoidului, un os mic care se găsește în partea de mijloc a piciorului. Pe lângă faptul că are consecințe asupra mobilității, generează dureri cronice greu de suportat.

Rafa Nadal a trăit mult timp cu durerea ca parte a vieții sale de zi cu zi, atât pe teren, cât și în afara acestuia. Munca psihică pe care tenismenul de la Manacor trebuie să o desfășoare pentru a rămâne la cel mai înalt nivel nu este întotdeauna suficientă, iar acesta recunoaște deschis că antiinflamatoarele au devenit o altă completare a dietei sale.

Rafael Nadal suferă de o boală rară și incurabilă

„Din păcate, cotidianul meu este dificil. Dar şi aşa, încerc să fac cât pot mai bine. Evident, uneori îmi vine greu să accept situaţia. Este frustrant uneori când nu mă pot antrena normal timp de mai multe zile. Dar astăzi am reînceput să sufăr la mijlocul setului doi, iar la un moment dat a devenit insuportabil”, a mai spus Rafael Nadal.

„Este o durere care vine şi pleacă. Uneori mai puternică, alteori mai puţin. Astăzi (joi), a fost mai rău. Nu ştiu cum va fi peste două zile, peste o săptămână. Efectiv nu ştiu”, a spus Rafael Nadal după ce a fost eliminat de la ATP Roma, conform Agerpres.

După eliminarea Masters 1000 de la Roma, la care era actualul campion, împotriva lui Denis Shapovalov, Nadal a afirmat foarte clar că nu poate face mai mult împotriva marelui său inamic: osteocondrita scafoidă sau sindromul Müller-Weiss,  o afecțiune care l-a însoțit de când și-a început cariera sportivă dar care, de-a lungul anilor, s-a agravat.

Simptomele sindromului Müller-Weiss

Boala lui Nadal este clasificată drept o boală rară, incurabilă, inoperabilă și degenerativă. Îl va însoți toată viața și este perfect conștient de asta.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

21 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: