Categories: Ştiri sănătate

Raed Arafat îi răspunde atacurilor lui Băsescu: fostul președinte dezinformează

Medicul Raed Arafat, șeful DSU, îî răspunde lui Traian Băsescu și acuzațiilor pe care acesta din urmă le-a făcut în cursul zilei de ieri, 11 noiembrie 2020.

Cu acest răspuns, Arafat a subliniat că Departamentul pentru Situații de Urgență transmite că se delimitează de factorul politic.

„Ca urmare a atacurilor fostului președinte al României, Traian Băsescu la adresa secretarului de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat și a instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, aflate în coordonare, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

Fostul președinte al României, domnul Traian Băsescu, începe seria atacurilor, dezinformând populația prin prezentarea unui Fake News, legat de cazul Timișoara, respectiv incapacitatea Departamentului pentru Situații de Urgență de a muta pacienții, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impuneau acestora. Precizăm opiniei publice dar și fostului președinte că la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) NU s-a solicitat ajutorul în vederea găsirii unui/unor locuri la ATI, în aria Timișoarei și nici NU existat o informare în acest sens.

Subliniem faptul că transferul între două unități sanitare se poate realiza și fără implicarea CNCCI sau DSU, situație întâmplată la nivelul Timișoarei, unde responsabilitatea trebuia concentrată pe comunicarea celor două spitale, iar mai apoi sesizarea ISU Timiș și Serviciul de Ambulanță Timiș, în vederea preluării și transportării pacienților de la o unitate sanitară la alta.

Totodată, pe această cale dorim să reamintim atât opiniei publice cât și domnului Traian Băsescu, fost președinte al României de repercusiunile pe care le-a avut decizia de tăiere a salariilor din perioada 2010-2011, în sectorul medical,  deși ministrul sănătății de atunci și subsecretarul de stat au avertizat in mod repetat că această decizie ar putea prefigura un exod al medicilor specialiști, rezidenți de ATI, urgență, radiologie, etc., situație care s-a și întâmplat, asistând la o lipsă masivă de personal medical de specialitate,  cu care azi, în 2020, ne confruntăm.

Date  fiind încercările permanente de discreditare a acțiunilor întreprinse de șeful DSU în gestionarea situațiilor de urgență, precum, cazul Apuseni, Siutghiol, Colectiv, considerăm imperios necesar în a explica încă o dată opiniei publice dar și celor care de-a lungul timpului au insistat/ insistă în a dezinforma cetățenii, următoarele:

Cazul Apuseni – 2014

În anul 2014, la momentul tragicului accident aviatic amintim faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență nu exista, iar dr. Raed Arafat îndeplinea funcția de subsecretar de stat, în cadrul Ministerului Sănătății, neavând competența în rezolvarea problemelor de localizare sau de derulare a acțiunilor de Căutare-Salvare în munți. Mai mult de atât, la acel moment, dr. Raed Arafat, nu era în țară. În decursul anilor, chiar și astăzi, o parte a presei dar și alte persoane publice au continuat seriile de dezinformări, chiar dacă în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin sentința definitivă a demonstrat faptul că dr. Raed Arafat, NU este vinovat.

Ca urmare a tragicului eveniment, astăzi, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și a consolidării permanente a sistemului integrat de urgență, instituțiile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență, aflate în coordonare, au fost pregătite în ultimii ani în acest scop al salvării cetățenilor, dovada fiind sutele de exerciții, intervenții, unde cu sprijinul comun al IGSU, Inspectoratului General de Aviație, Salvamont au reușit să salveze oameni aflați în situații extrem de delicate, în misiuni dintre care cele mai complexe.

Cazul Siutghiol – 2015

În anul 2015, Raed Arafat, în urma tragicului eveniment din Constanța, conform celor relatate de o parte a presei dar și a anumitor

persoane publice, a fost “vinovat” de faptul că sistemul de urgență condus de șeful DSU nu a reușit să salveze victimele din Lacul Siutghiol.

De această dată,  procurorii clasează dosarul după cinci ani concluzionând că eventualii vinovați nu se mai află în viață. Însă în continuare, chiar la momentul  anunțării sentinței, au continuat acuzațiile și denigrările, lucru care se întâmplă și astăzi.

Cazul Colectiv – 2015

În anul 2015, după tragicul incendiu  de la clubul Colectiv, atât șeful DSU cât și IGSU sunt responsabili de  “modul haotic de intervenție”.

În acest sens au fost date mai multe precizări inclusiv realizarea unor interviuri cu specialiști care au explicat intervenția din seara de 30 octombrie 2015, precum Kobi Peleg, profesor în managementul dezastrelor la Universitatea din Tel Aviv și director al Centrului Național de Traumă și Medicina Dezastrelor din Israel, Henry Jullien, medic, general în rezervă, specialist ATI, Președintele Societății Franceze de Medicină pentru Dezastre, dar și Ian Cameron, jurnalist, producător, editor de știri cu experiență de peste 35 de ani la BBC, expert în comunicarea de risc și mass-media în cadrul NATO.

Pentru a vizualiza aceste interviuri, puteți accesa link-urile de mai jos:

https://www.facebook.com/DrRaedArafat/videos/2780246922019630/ – Kobi Peleg

https://www.facebook.com/DrRaedArafat/videos/838176626602963/ -Henry Jullien

https://www.facebook.com/392141704280840/posts/1378467432314924/ – Ian Cameron

Deși ultimele atacuri diseminate opiniei publice  au caracter politic, subliniem faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență se delimitează categoric de acest factor, DSU fiind înființat și continuă să existe și să se axeze pe salvarea cetățenilor, în speță pe prevenirea, conștientizarea și salvarea comunităților în situații de urgență.

Fiind vorba de evoluție, direcția în care am acționat a fost aceea de a întări capacitatea de răspuns în salvarea de vieți. Dotarea structurilor cu echipamente, pregătirea personalului și îndeosebi pregătirea populației au reprezentat prioritățile noastre principale.

Toate proiectele, exercițiile derulate nu ne oferă decât garanția că vom fi și mai pregătiți în oferirea unui răspuns eficient în situații de urgență. DSU a reușit în timp să formeze o echipă complexă, să evolueze și să se poziționeze la un nivel înalt, alături de celelalte servicii de urgență internaționale în ceea ce privește calitatea răspunsului în situații de urgență. Dovadă a acestui lucru, sunt vizitele dese ale mai multor state care sunt interesate de funcționalitatea sistemului de urgență din România, în vederea implementării unor idei, în propriile țări.

Scopul DSU în continuare este de a crea acea legătură strânsă, unitară, comună, integrată, pentru a crește eficiența sistemului de urgență din România.”

 

Recent Posts

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

18 minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

49 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

Citeste si: