Din cuprinsul articolului
Raed Arafat a făcut o serie de anunțuri neașteptate în cadrul unui eveniment organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prilejuit de achiziţionarea a 13 seturi identice de manechine în valoare de peste 250.000 euro.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că tot personalul paramedical va trece printr-o simulare de naştere cu ajutorul manechinelor destinate centrelor de formare paramedici din ţară.
Motivul acestei decizii este acela că, deși paramedicii începători nu sunt trimişi la cazuri de naştere, au existat situaţii, în condiţii de vreme extremă, când personalul de intervenţie pentru îndepărtarea efectelor vremii nefavorabile a fost nevoie să asiste la naşteri.
Raed Arafat: Tot personalul paramedical va trece printr-o simulare de naștere
„Unul dintre cele mai importante simulatoare noi care aduce o premieră în ţară este simulatorul de naşteri şi în viitor tot personalul paramedical va trece printr-o simulare de naştere.
A fost o decizie la nivelul MAI pentru pregătirea poliţiştilor şi jandarmilor pentru a acorda primul ajutor de bază. La acest moment folosim seturile de simulatoare pe care le-a cumpărat MAI pentru acest scop, deja avem 16.583 de persoane înscrise, dintre care 12.123 de poliţişti şi 4.460 de jandarmi.
Aceste pregătiri continuă, sunt pregătiri pentru primul ajutor de bază, durează câteva zile şi sunt mai simple decât cele de aici”, a declarat Arafat.
Potrivit Agerpres, manechinele achiziţionate, cu rol de simulatoare avansate, pot fi conectate cu defibrilatoarele pe care le au cei de pe ambulanţe şi care pot crea diferite scenarii ale stopului cardio-respirator, al modului de acţiune în faţa unei persoane inconştiente.
Al doilea proiect îl reprezintă cel privind defibrilatoarele publice, iar Raed Arafat a precizat că sunt deja peste 50 de defibrilatoare instalate în Bucureşti, urmând să fie instalate şi în alte localităţi.
Al treilea proiect este sprijinul pentru reîmprospătarea echipamentelor din centrele de pregătire.
„Aceste parteneriate, în final, beneficiază de ele cei care sunt la nevoie într-un anumit moment şi trebuie să ajungă la ei o maşină de prim-ajutor, un echipaj de terapie intensivă, un echipaj de la Ambulanţă şi au nevoie de personal pregătit.
Şi atunci, scopul nostru prin aceste proiecte este să ridicăm nivelul, să ajungem rapid, cum facem cu motociclete, dar să ajungem şi cu oameni instruiţi şi pentru asta avem nevoie de aceste simulatoare”, a afirmat Arafat.