Categories: Ştiri sănătate

Raed Arafat anunţă că alţi răniţi în urma tragediei de la Crevedia vor fi transferaţi la spitalele din străinătate. România nu are suficiente paturi pentru arşi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat duminică că vor mai fi transferaţi în străinătate pacienţi răniţi în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, fiind oferite locuri în mai multe ţări.

Transferul răniţilor grav are loc atât în urma discuţiilor bilaterale, cât şi prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. El a afirmat că în cursul după-amiezii ar putea avea loc astfel de transferuri în Austria şi Germania.

”Până acum am transferat patru (pacienţi – n.r.), sunt pe calea aerului, cu două avioane militare, transferaţi doi pompieri în stare critică şi care au plecat către Spitalul Militar de la Bruxelles şi alte două persoane civile care au plecat către un spital pentru arşi din Milano.

Astăzi va fi cel puţin încă un transfer făcut şi primim de la Ministerul Sănătăţii, de la spitalele unde sunt internaţi pacienţii vom primi rapoartele medicale şi bineînţeles pe baza rapoartelor medicale noi deja avem locuri care ni s-au asigurat de către diferite ţări, pe baza fie a discuţiilor bilaterale, fie a activării Mecanismului de Protecţie Civilă European.

Deci da, vor fi transferuri astăzi, e posibil să fie şi mâine, depinde ce decid medicii care tratează pacienţii şi Ministerul Sănătăţii ce ne solicită să facem pentru a duce pacienţii respectivi către spitalele care au oferit locurile”, a declarat, duminică, Raed Arafat.

El a precizat că, în afară de discuţiile bilaterale cu Belgia, Italia, Austria, au fost oferite locuri prin Mecanismul de Protecţie Civilă de către Norvegia, Germania şi Bulgaria. ”Noi mai putem solicita, dacă locurile nu sunt suficiente, putem solicita locuri în plus”, a menţionat Arafat.

Şeful DSU a explicat că pacienţii cu arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului nu pot fi transferaţi, întrucât nu există în protocoale din străinătate.

Arafat a arătat că nu are date exacte privind pacienţii, însă din câte ştie nu sunt mulţi cei care au arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului, ”unu sau doi”, potrivit News.ro. Şeful DSU a afirmat că medicii decid ce pacienţi sunt transferaţi în străinătate. ”Astăzi cred că după-masă va fi Austria şi Germania. O să vedem”, a adăugat el.

Bilanţul victimelor exploziilor şi incendiului produse sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia a ajuns la 58 de persoane, din care 43 sunt cadre ale MAI: 39 de pompieri, 2 poliţişti si 2 jandarmi, relevă datele transmise de IGSU.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: