Categories: Ştiri sănătate

Răceală sau COVID-19? Ultima speranţă a părintelui Calistrat în lupta cu noul virus

Răceală sau COVID-19? Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni (judeţul Iaşi) este suspect de coronavirus și a fost internat cu simptomatologie severă la Spitalul Universitar din Iaşi.

Într-o postare pe Facebook făcută din spital, Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, preotul, în vârstă de 54 de ani, precizează că este vorba despre o răceală severă, nu de o infectare cu noul virus, specificând în mesajul postat către enoriași pe Facebook:

„Spre știința bunilor creștini, timp de 10 sau 14 zile, nu ne putem vedea la Mănăstirea Vlădiceni. În urma unei răceli severe ce am achiziționat-o și o tusă seacă interminabilă, am plecat de bună voie la Spitalul Universitar din Iași, pentru investigații, cu noul Virus.

– Nu am formele normale de simptome, am puls accelerat și o glicemie crescută cu tuse seacă și oboseală.

– Nu am dorit să vă contaminați, singur am ales soluția prin atenție, distanță și mască în aglomerație, în rest zvonuri sau povești veți auzi, nu am nimic sunt un om întreg, cerebral, rățional, dornic să va ferească de ispită și să ne întâlnim sănătoși.

– Să ne rugăm unii pentru alții și așa vom împlini Legea lui Hristos.

– Aveți grijă de sănatate, cu respect și prețuire, părintele Calistrat de la Vlădiceni.

– Comunicat, azi 31 August din cabinetul de investigație medicală”, a scris părintele Calistrat pe Facebook.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: