În contextul în care perfecționismul este, în zilele noastre, foarte apreciat și orice formă de vulnerabilitate este pedepsită, criticată, judecată sau respinsă, este extrem de dificil pentru orice persoană să rămână echilibrată. Mai mult, orice semn de frică, ezitare, greșeală sau neputință este aspru sancționată de cei din jur. Otilia Mantelers, expert în parenting, și Gaspar Gyorgy, psiholog clinician ne vorbesc despre drumul anevoios din orice relație de la vină la vindecare.
Vindecarea de vină este posibilă prin traversarea procesului de vulnerabilitate. Orice om trebuie să își bea paharul cu otravă pentru a se putea elibera și a evolua: „Filosofia noastră este aceea de a porni de la propria persoană atunci când ne este greu și a descoperi rănile care s-au activat în noi înșine. Această perspectivă este valabilă și dacă apar probleme în relația de cuplu sau relația parentală. Este timpul să îndrăznim să fim vulnerabili să ne acceptăm limitările, durerea, traumele, momentele de imaturitate și să alegem să ne cultivăm lumea interioară prin tehnicile vindecării sufletești”, spune Gaspar Gyorgy, președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Statistici alarmante
S-a ajuns astfel ca, la nivel mondial, 4 din 15 persoane adulte, să sufere de anxietate sau orice forma de depresie1, în timp ce peste 760.000 de copii români, din aproximativ 3,8 milioane, au o tulburare de sănătate mintală2.
În România va avea loc prima conferință despre „Puterea relațiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare”! Eveniment, la care sunt așteptați 400 de părinți și specialiști din toată țara, are loc pe 10 octombrie 2015, în București.
Acest proces de vindecare propus de cei doi vorbitori ai conferinței pornește de la reflectarea asupra trecutului fiecăruia dintre noi, pentru a scoate la suprafață durerile nespunse ale copilăriei. „Când suntem mici, în funcție de perspectivele care vin din partea adulților responsabili din jurul nostru, învățăm ce este acceptabil și ce este de ascuns. Ajungem astfel să avem un <sine fals>, să fim ceea ce vor ceilalți să fim, fără să îndrăznim să ne asumăm ceea ce suntem sau simțim cu adevărat. Iar pentru a depăși aceste limitari psihologice avem nevoie să le înțelegem de unde vin și cum ne-au afectat. Acesta este demersul prin care începem să ne cultivăm prețuirea autentică de sine, să vedem de unde am pornit și unde am ajuns”, completează Mantelers, Pareting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…