Din cuprinsul articolului
Neurologii susţin că prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă. Cum? Oamenii trebuie să se odihnească, să doarmă suficient, să citească şi să comunice.
Preşedintele Societăţii de Neurologie din România, Dafin Mureşanu, a declarat că prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase.
„Prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase. Nu există un remediu unic care să ne ofere garanţia că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieţii fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de şapte ore pe noapte, să avem o viaţă emoţional-cognitivă echilibrată, fără exces de emoţii.
Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacţiune umană, dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe email, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supraexpunerea la tehnologii reprezintă un potenţial pericol. Apoi, alimentaţia e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp şi echilibrat, e nevoie de alimentaţia sănătoasă”, a spus Mureşanu.
Potrivit acestuia, este nevoie, de asemenea, de o activitate cognitiv activă, „lucrul cu cuvântul, mai mult decât cu imaginea”.
„Să nu ne abandonăm în faţa televizorului, să mai citim o carte, să avem interacţiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacţiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, a spus Mureşanu.
Dafin Mureşanu a subliniat că, până de curând, se considera că îmbătrânirea creierului începe de la 60 de ani, dar există studii care au redus considerabil acest prag până la 45 de ani.
„Dacă vrem să încetinim procesul de îmbătrire trebuie avut grijă de creier în condiţiile în care îmbătrânirea organismului ţine de modul în care îmbătrâneşte creierul. Există un cumul de factori care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală, stresul”, a mai spus Mureşanu.
De asemenea, poți apela și la suplimentele alimentare care îmbunătățesc funcția cognitivă, cum ar fi:
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…