Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, caracterizată printr-o evoluţie accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, însă, în cazul psoriazisului acest proces are loc în 3-6 zile.
Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz, acoperite cu cruste alb-sidefii, conform site-ului oficial al Societăţii Române de Dermatologie, www.srd.ro.
Psoriazisul nu este contagios, dar se extinde, putând afecta şi alte organe. Fiind o afecţiune cu debut la orice vârstă şi incidenţă egală pe sexe, psoriazisul presupune existenţa unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp şi pe zonele de extensie (coate, genunchi). Deşi cei mai mulţi pacienţi prezintă forme uşoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate şi severe, determinând un disconfort fizic crescut, un stres psiho-social sever şi, în final, un impact negativ asupra calităţii vieţii pacientului, mai scrie sursa citată.
Cu peste 400.000 de persoane cu psoriazis în România (aproximativ 2% din populaţie) şi 125 de milioane de persoane în întreaga lume, psoriazisul a fost declarat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, împreună cu boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii, scrie srd.ro, folosind o statistică din 2018.
Ziua mondială a psoriazisului (World Psoriasis Day) se marchează în fiecare an la 29 octombrie. Este o zi dedicată persoanelor care sunt afectate de psoriazis sau de artrită psoriazică.
Evenimentul este marcat de către Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA), un for internaţional format din organizaţii de psoriazis din diferite ţări ale lumii, care se reunesc pentru a dezbate probleme importante care afectează comunităţile bolnavilor de psoriazis, scrie Agerpres.
Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA) s-a reunit, pentru prima dată, în luna iulie 2004, când a decis marcarea unei zile dedicate persoanelor afectate de psoriazis, începând chiar cu anul în curs, la data de 29 octombrie, potrivit site-ului oficial dedicat acestei zile, www.worldpsoriasisday.com.
Ziua mondială a psoriazisului atrage atenţia pacienţilor, cadrelor medicale, dar şi populaţiei în general, asupra implicaţiilor pe care le presupune această maladie şi asupra severităţii ei. Manifestările prilejuite de această zi au ca scop la facilitarea accesului bolnavilor la un tratament adecvat.
Tema din 2019 a Zilei psoriazisului este „CONECTAT”, IFPA şi membrii săi din 56 de ţări organizând activităţi şi campanii de advocacy pentru conştientizarea şi încurajarea incluziunii, precum şi pentru crearea de conexiuni între persoane şi organizaţii, notează https://ifpa-pso.com.