Profilul psihopatului este un lucru foarte util de știut, mai ales în lumina acestei perioade tulburi, înțesată de depresie, anxietăți și comportamente deviante.
„Există oameni care sunt atât de deconectați din punct de vedere emoțional încât funcționează ca și cum ceilalți ar fi niște obiecte numai bune de manipulat și distrus fără nicio grijă”- Dr. Robert Hare, psiholog criminalist
În mentalitatea colectivă psihopații sunt reprezentați în general ca fiind niște criminali în serie ori niște persoane capabile să tortureze pe altcineva fără să aibă vreun strop de empatie sau remușcări. Este adevărat acest lucru, numai că psihopații nu trebuie neapărat să ucidă ori să fie violenți pentru a fi psihopați, deoarece au și alte trăsături distincte care îi caracterizează, de multe ori fiind greu de identificat, potrivit dr. Ursula Sandner.
Psihopații interacționează cu ușurință cu cei din jur, știu să facă conversație, spun povești (credibile, de altfel) care să îi pună într-o lumină favorabilă ori în care ei par „eroi” sau „binefăcători”. Știu să se facă plăcuți (cel puțin la început) și uneori chiar sunt prea drăguți.
Atenție la excesul de amabilitate.
Psihopaților le este greu să își creeze relații autentice bazate pe sentimente sau atașament, în schimb au relații superficiale pe care le întrețin prin manipulare și care au ca și scop obținerea unui maxim de beneficii cu minim de efort și implicare. Ceilalți sunt niște simple instrumente pe care psihopatul le folosește pentru a-și atinge obiectivele, spune psiholog dr. Ursula Sandner, autoare a multor cărți de psihologie și dezvoltare personală.
Așadar, unealta lor principală de interacțiune este manipularea. Sunt experți în a-i manipula pe ceilalți să facă ce vor ei – le câștigă simpatia și încrederea, îi flatează, îi laudă, îi complimentează sau îi fac să se simtă vinovați, rușinați astfel încât de cele mai multe ori aceștia ajung să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar face sau chiar să își pună la îndoială propriile capacități de a gândi și lua decizii. Sunt capabili să influențeze comportamentul unei alte persoane în așa măsură încât acea persoană nici măcar să nu își dea seama de acest lucru, ajungând să-i facă anumite favoruri ori să îi satisfacă anumite nevoi în propriul detriment, simțind chiar simpatie sau regret (milă) față de „săracul” psihopat. Îi amăgesc și îi mint cu zâmbetul pe buze pe ceilalți pentru profit sau plăcere personală.
Sunt lipsiți de empatie și compasiune – chiar dacă sunt drăguți cu cei din jur și chiar se oferă să îi ajute, părând foarte sinceri și autentici, ei de fapt nu empatizează cu problemele acestora. Deși își dau seama de ceea ce simte o altă persoană, la nivel emoțional ei nu simt nimic. Pentru că nu se pot racorda la ceilalți, pot oricând „să răsucească cuțitul în rană”, apăsând pe cele mai sensibile butoane și profitând de acele momente de vulnerabilitate. Așadar, înțeleg ce gândesc și simt alții numai că nu le pasă așa că pot folosi acest lucru împotriva lor pentru a-și atinge scopurile (chiar dacă acest lucru înseamnă să le facă rău celor din jur); sunt egocentrici în mod patologic și extrem de egoiști inclusiv în raport cu propria familie – nu contează că este vorba despre propriii părinți, frați sau partener de viață.
Nu au regrete, remușcări sau un cod moral și tocmai de aceea pot ajunge să ucidă, să hărțuiască, să tortureze, să terorizeze, să mintă, să înșele ori să comită alt gen de acte antisociale. În general psihopații sunt persoane inteligente, își planifică strategic acțiunile anticipând fiecare mișcare și nu lasă urme, făcând tot posibilul să-și reducă riscurile cât mai mult. Într-un fel se simt îndreptățiți să îi rănească pe ceilalți – din plăcere sau dacă acest lucru îi ajută în atingerea obiectivelor deoarece oricum nu îi interesează de suferința acestora care, de altfel, „ar trebui să treacă peste”, „sunt prea sensibili” sau „o caută cu lumânarea”, „merită”.
Nu simt vinovăție sau rușine, au emoții / trăiri superficiale și de obicei dau vina pe ceilalți pentru propriile comportamente inventând tot felul de scuze și justificări pentru asta, pozând în victime și făcându-l pe celălalt să pară de fapt agresorul, „cel rău”.
Consideră că legea nu ar trebui să li se aplice – se simt îndreptățiți să facă tot ce vor și ar trebui să li se permită asta. Nu consideră că trebuie să răspundă pentru propriile fapte deoarece în mintea lor nu cred că vor fi prinși vreodată, se plasează mai presus de toți și toate, desconsiderându-i pe ceilalți și fiind, în fond, lipsiți de respect. În general, asemeni narcisiștilor, sunt aroganți, consideră că li se cuvin anumite privilegii și sunt convinși că sunt cei mai buni, că știu cel mai bine și că merită cel mai mult.
Unii dintre psihopați sunt diagnosticați cu tulburare de personalitate de tip antisocial și sunt caracterizați de o agresivitate crescută pe care le este greu să o țină în frâu și / sau violență – abuzează psihic, fizic și / sau emoțional; au tendința de a se lăsa pradă impulsurilor și au nevoie constant de stimulare putând dezvolta astfel dependențe de anumite substanțe sau activități, scrie psiholog dr. Ursula Sandner, autoare a multor cărți de psihologie și dezvoltare personală.
Psihopații „funcționali” de printre noi, după cum spune Kevin Dutton în cartea sa „Înțelepciunea psihopaților”, au mult mai multe șanse să reușească în carieră decât oamenii obișnuiți prin faptul că dețin anumite trăsături care se aseamănă cu setul de trăsături promovate și recompensate de societatea capitalistă actuală – detașarea emoțională, farmecul superficial, egocentrismul, independența exacerbată și atenția extrem de concentrată. „Acestea se regăsesc mult mai frecvent în sălile luxoase de ședințe decât în celulele cu gratii în care sunt ținuți criminalii. Diferența rezidă în context, în mediul în care au fost încurajate să se dezvolte aceste abilități: social sau antisocial.”
