Din cuprinsul articolului
Tot mai mulți copii din România suferă de anxietate sau de depresie și au nevoie să ajungă la psiholog pentru a diminua impactul problemelor cu care se confruntă și pentru a se putea dezvolta armonios în continuare, avertizează psihologul Aida Ivan, fondatorul clinicii Living Psychology.
Cu ocazia Zilei Copilului, specialistul trage un semnal de alarmă privind necesitatea unor programe de educație și de încurajare a părinților să apeleze la psiholog pentru ei și copiii lor.
În România, nu doar un număr redus de adulți apelează la psihoterapie pentru rezolvarea problemelor și traumelor emoționale, ci și numărul copiilor este redus, cu toate că există o tendință alarmată în rândul lor: tot mai mulți copii suferă de anxietate și depresie încă de la o vârstă foarte fragedă. Principalele cauze sunt influența emoțională a părinților și expunerea prelungită la social media. Aceste platforme pot crea așteptări nerealiste și pot accentua sentimentul de inadecvare și izolare.
“Este importat ca părinții să îi ducă pe copii la psiholog – mersul la psiholog nu se face pentru că avem de a face cu durere, boli, patologii, ci cu dezvoltarea personală. Cu cât copiii merg de mici la psiholog, fie duși de părinți, fie prin intermediul școlii, de fapt și de drept îi învață un anumit mod de a funcționa mai departe în viață, îi învață să își pună întrebări, să găsească răspunsuri, să se uite la lucruri din diverse și mai multe perspective.
Este destul de greu pentru părinți să facă toate aceste joburi. Și atunci psihologul este un suport nu doar la urgențe sau cand sunt probleme grave, cum sunt tulburările de învățare, autism, ADHD care este din ce în ce mai des întâlnit sub forma de deficit de atenție”, explică psiholog Aida Ivan.
Când trebuie să fie dus copilul la psiholog
Specialiștii recomandă ca părinții să meargă cu copiii la psiholog la primele semne observate – de exemplu tristețe, scăderea performanței la grădiniță sau la școală sau izolarea. Mai mult, din cauza consumului excesiv de social media, vârsta la care apare depresia a început să fie tot mai mică. Anxietatea apare de la 5 ani, existând copii cu anxietate mărită de la 5 ani.
“Nu este o rușine că un copil are depresie sau anxietate. Nu trebuie să considerăm că un copil nu poate face depresie sau anxietate sau că nu poate avea atacuri de panică doar pentru că e copil. Ar trebui să înțelegem că, de fapt, ceea ce simt părinții simt și copiii și ei integrează emoții, sentimente și patternuri de gândire și de comportament. Internalizează limitări, sentimente de neputință, așa cum integrează valori, curaj, onestitate, absolut totul se internalizează de la părinți la copii”, punctează psiholog Aida Ivan.
Atunci când trec printr-o perioadă mai dificilă, părinții tind să creadă că pot ascunde suferința lor și că pot juca un rol, forțându-se să fie veseli pentru ca cei mici să nu își dea seama. Dar în realitate copiii nu pot fi păcăliți.
“Copiii simt, li se transmite emoțional ceea ce trăiesc părinții. Emoțional, cordonul ombilical nu dispare niciodată. La nivel emoțional, legătura dintre copil și mamă în special este fantastică, este pe viață, chiar dacă se află fiecare și la 10.000 km distanță. Mai ales acolo unde a fost un atașament sănătos, această legătură emoțională rămâne pentru totdeauna”, mai spune psihologul.
“Dacă părinții trec printr-o perioadă stresantă, nu ar fi rău să îl ducă pe copil să vorbească cu un psiholog, pentru că este posibil ca stresul să fi ajuns la el. Dacă doresc să facă un cadou copilului, e important să găsească un psiholog bun, care să se priceapă să vorbească cu copiii, care să nu pună etichete sau diagnostice, care să conducă copilul pe un drum de autocunoaștere și de dezvoltare, să contribuie practic la dezvoltarea lui armonioasă prin îndrumare, corectare și educare, mai ales că pentru copii se face de fapt psihoeducație.
Cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât viața îi va fi mai ușoară, pentru că va ști să se raporteze tot timpul la diverse situații astfel încât să aibă un beneficiu din tot, să nu se blocheze și orice obstacol care îi apare în cale să fie doar o lecție, un alt lucru pe care l-a avut de învățat”, explică psihologul Aida Ivan, fondator Living Psychology.
Specialistul mai spune că, totuși, în ultimii ani unii părinți își trimit copiii la psiholog, inclusiv pentru antrenament pentru creier prin neurofeedback, în special în cazuri de ADHD, autism, depresie sau anxietate.
Cum funcționează antrenamentul creierului prin neurofeedback
Antrenamentul creierului începe cu o ședință de evaluare clinică, apoi o alta în care se realizeaza scanarea (maparea) creierului pentru a analiza starea în care se află acesta și a depista diverse limitări. Antrenarea creierului este un proces care se desfășoară pe parcursul a 20 de ședințe, pe o perioadă de 10-12 săptămâni.
Prin scanarea și analizarea creierului, specialiștii depistează ce nu funcționează așa cum ar trebui. Acolo unde, de exemplu, ar trebui să fie o activitate electrică mai joasă, poate să fie prea înaltă, care înseamnă o serie de neregularități. Prin antrenamentul de neurofeedback pot fi ajutate zonele afectate sau cele alăturate.
În antrenamentul creierului prin metoda neurofeedback este folosită tehnologia, care implică un sistem complex de scanare a creierului și de refacere a acestuia, bazat pe un set de fire conectate pe cutia craniană și un soft care receptează informații transmise prin firele conectate de la creier. În acest sistem este integrat și un program pe calculator care înregistrează și interpretează în timp real starea activității din creier. Întregul sistem de antrenament al creierului este compus din 4 tipuri de aparate de neurofeedback, cu o investiție totală de peste 100.000 euro, la care se adaugă 50.000 de euro în cursuri de formare în această metodă pentru specialiștii clinicii Living Psychology.
Deși la nivel de trai, cea mai mare parte din omenire trăiește cel mai bine din toate timpurile până acum, însă nu se întâmplă același lucru la nivel emoțional și de maturitate, din păcate. Din cauza faptului că totul este la îndemână, totul devine cât mai accesibil, anumite abilități nu se mai dezvoltă – de a căuta, de a cerceta, de a avea răbdare și de a dezvolta abilitatea de a tolera.
