Agresivitatea orientată împotriva animalelor este un fenomen social din ce în ce mai răspândit în societatea actuală. Abuzul animalelor reprezintă vătămarea fizică intenționată a acestora fără a avea drept scop sau obiectiv autoapărarea sau nevoia de hrană. În general abuzul este constituit de orice formă de violență fizică sau emoțională.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, studiile arată că orice persoană care este expusă în copilărie unui abuz va dezvolta ulterior probleme de ordin psihic, emoţionale sau de personalitate în perioada adultă, iar prima etapă care poate conduce la o patologie social constă în manifestarea cruzimii faţă de animale.
“Cel puţin la nivel discursiv, societatea îşi doreşte să crească şi să educe copii sănătoşi fizic, moral, emotional şi psihic, însă contrar acestui deziderat, fenomenul cruzimii faţă de animale este tot mai răspândit nu atât în mediul rural, cât mai ales în cel urban. Nu trebuie să fii neapărat actantul unei scene de cruzime asupra animalelor ca să dezvolţi comportamente antisociale sau deviante, ci poate fi suficientă expunerea la astfel de scene. Subsconştientul unui om procesează informaţii fără ca noi să le putem controla, iar setul nostru de valori, de atitudini, de comportamente poate fi modificat din temelie. Cu atât mai periculos este acest proces al subconştientului, cu cât observatorul este un copil, care se află în stadiul de învăţare, de adaptare şi de asimilare a unui set de valori şi principii”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.
Printre multiplele forme de abuz îndreptate asupra copiilor, regăsim:
Abuzul alienator – care reprezintă înstrăinarea sau interzicerea accesului copilului de sau la persoanele, animalele sau lucrurile de care s-a atașat emoțional.
Expunerea la cruzimi – expunerii copilului la acțiuni, imagini statice sau în mișcare care reprezintă violenţe extreme îndreptate asupra altor oameni sau animale.
Violența psihologică sau emoțională este acţiunea care precede și acompaniază celelalte forme de violență sau abuz, dar se poate manifesta și izolat, prin injurii, amenințări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esențiale (mâncare, somn, etc.).
De ce agresează oamenii animalele?
Psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru este de părere că predilecția către abuzul animalelor, chinuirea, agresarea sau uciderea acestora, indiferent dacă acestea sunt domestice sau sălbatice, ascunde probleme emoționale și/sau sociale grave sau alte tulburări de ordin psihologic. Un copil expus la acte de violență și astfel de abuzuri își poate formă o structura de personalitate sadică, antisocială sau cu tendințe sociopate.
Substratul psihologic al abuzului animalelor la adulți poate fi compus din:
Dorința morbidă de putere și control. Animalul nu reacționează prompt și nu se poate apăra în față unei forțe disproporționate și mai ales care îl ia prin surprindere.
Lipsa de control sau slăbiciune în alte aspecte ale vieții personale.
persoane care se simt invalidate din punct de vedere social, relațional, emoțional, profesional, financiar s.a. și refulează aceste frustrări agresând persoane sau ființe aflate în imposibilitatea de a se apară.
Forma de manifestare a tensiunilor emoționale acumulate în timp și neexprimate.
Agresivitatea în formă ei pură, manifestată prin vătămarea intenționată a animalelor este un semn al unor tulburări și dezechilibre de natură psihică, patologică.
Fobii față de anumite animale domestice. Reacție de frică în față unei presupuse primejdii, însă acestea se rezolva la psiholog și nu prin agresarea sau uciderea animalului.
Vânătoarea – avea ca scop primar asigurarea resursele de hrană necesare existenței omului. În cazul în care nu există acest scop, poate fi considerată semnalul unei personalități sadice.
“În lumea întreagă există centre pentru terapie cu animale și s-a dovedit atât științific, cât și practic eficienţa unui animal în creșterea, educarea și vindecarea oamenilor, în special a copiilor. În loc să-i omorâm și să ne îmbolnăvim și mai mult sufletele și minţile, ar fi bine să avem în vedere acest izvor nesecat de iubire și vindecare la îndemână noastră. Animalele nu sunt vinovate de problemele sau frustrările care apar în viaţa noastră, ele pot fi refulate cu ajutor specializat”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
