Categories: Expertul zilei

Psiholog: “Epuizarea conflictuală destramă cuplurile, nu absenţa iubirii”

Cele mai multe dintre cupluri aleg să se despartă din cauza epuizării conflictuale, nicidecum din cauză că iubirea dintre ei s-ar fi stins, sunt de părere psihologii. Astfel, în opinia acestora, motivele principale pentru care mergem pe drumuri diferite sunt strâns legate de barierele pe care  le impunem în relaţie.

“De multe ori intrăm într-o relaţie spunându-ne în sinea noastră Trebuie să fie bine, trebuie să fiu fericit, trebuie să … Acel trebuie devine laitmotivul pentru care noi nu mai putem să fim noi, iar din dorinţa noastră de a fi la prezumtivele standarde dorite de partener, suntem dispuşi să facem schimbări majore în viaţa noastră, timp în care ne pierdem pe noi, devenim nefericiţi, neîmpliniţi. Atunci apar neînţelegerile în cuplu, apar certurile şi, inevitabil, despărţirile. Acestea din urmă nu apar din cauza că atracţia dintre cei doi s-ar fi epuizat, ci din cauza conflictelor”, este de părere psihoterapeutul Maria Verdi.

Iubirea adevărată apare după împlinirea nevoilor de bază şi deschiderea sufletului

Relaţiile încep prin atracţii erotice puternice şi nevoia de siguranţă. Cei doi comunică  şi se înţeleg. Odată satisfăcute aceste nevoi bazale, relaţia se consumă sau trece la un nivel superior. Iubirea adevărată apare abia după ce am consumat eroticul, crede specialistul. “Dacă relaţia rămâne doar la nivel sexual, aceasta nu poate creşte. În acestă etapă scoatem doar ce este bun în noi şi ne arătăm calităţile. Celălalt vede cât suntem de grozav, de perfect, de iubitor. Ne controlăm emoţiile negative şi impulsurile. Suntem în competiţie cu ce dorim să se vadă şi ce suntem în realitate. Este etapa în care oferim şi avem aşteptări. Dacă  nu primim cu măsura cu care dăruim, începem cu reproşurile. Relaţia devine un troc, dau şi cer. Comunicarea în cuplu devine greoaie, apar conflictele, cu timpul şi epuizarea partenerilor. La acest nivel, conexiunea sufletelor este greoaie, nu există iubire necondiţionată. O relaţie în care cerem şi demonstrăm, se transformă în competiţie, apare implicit câştigătorul şi perdantul, dar de cele mai multe ori vorbim de doi perdanţi. O relaţie în care cei doi sunt în competiţie este un teren fertil pentru schimbul identităţii psihologice. Când bărbatul este agresiv, femeia devine din punct de vedere psihologic, copil. Când femeia este forţa familiei, preia rolul bărbatului şi automat el devine copil sau femeia casei. Oricum ar fi, cei doi sunt pe rând agresor şi agresat”, afirmă psihologul.

Atragem parteneri conform scenariului de viaţă cunoscut

Suntem milioane de bărbaţi şi femei şi suntem atraşi de persoanele care ne trasmit acel „aha, el/ea este!”. La nivel de câmp inconştient, partenerul ales este pe tiparul relaţional cunoscut de creier, menţionează psihologul Verdi. Acea parte componentă, care nu trebuie să fie neapărat una fizică, este pe aceeaşi frecvenţă cu tot ceea ce suntem la acel moment, iar programul neuronal îl recunoaşte. “Partenerul ales oglindeşte perfect tot ceea ce conţinem, relaţia cu el scoate din noi tot ce avem bun sau mai puţin bun. Relaţia de cuplu se  transformă conform scenariul de viaţă cunoscut, copiind relaţia parentală. Ca parteneri, ne manifestăm exact cum am văzut la părinţii noştri. Când relaţiile ajung la monotonie sau conflicte interminabile, cei doi hotărăsc separarea. Considerăm că dacă plecăm din relaţie, viaţa noastră se va schimba în bine. Intrăm  în  alte relaţii ca să ne vindecăm de cele  vechi  sau  fugim de relaţii pe care nu le-am încheiat, iar acolo nu mai putem creşte. Atribuim noii relaţii rolul de salvator, crezând că vom fi de data aceasta fericiţi.  Nimic mai fals. Istoria se va repeta. Noul partener  împlineşte nevoile  nesatisfăcute  de fostul partener, devine confesorul, salvatorul.  Noua relaţie este o relaţie tampon, nicidecum ideală. Dacă nu se vindecă motivul pentru care nu a mers relaţia din care am plecat, procedăm identic în orice relaţie vom intra. Câtă vreme nu manifestăm adultul din punct de vedere psihologic, ducem în relaţii competiţie, conflicte, lupta de-a şoarecele şi pisica, până obosim şi o luăm de la capăt”, afirmă psihologul Maria Verdi.

Cum putem ajunge la o relaţie armonioasă şi longevivă?

Specialistul afirmă că, în relaţiile armonioase şi longevive, cei doi parteneri sunt conectaţi la nivelul trupului, al minţii, al sufletului şi al spiritului „Într-o relaţie de cuplu matură fiecare este atent la el şi la ce aduce el în cuplu. Comunicarea verbală şi nonverbală sunt foarte importante. Cei doi se ascultă, spun ce simt, ce nevoi au, se respectă, se apreciază reciproc fără teamă. Nu deleagă responsabilitatea asupra celuilalt. Nu caută un vinovat.  Ei ştiu că în relaţie nu avem nevoie de mecanisme de apărare, pentru că partenerul nu este prezent acolo pentru a ne distruge. Sunt atenţi la limbajul lor de iubire şi la cel al partenerului.  Partenerii stabili emoţional cresc împreună în relaţie ştiind că, dacă fiecare îşi face jumătatea, întregul prinde rădăcini. Într-o relaţie fericită, cu potenţial longeviv, te simţi bine cu tine, nu este cazul să demonstrezi nimic, nu ai nevoie să te aperi. O relaţie fericită se construieşte zilnic, cu bucurie, cu responsabilitate, fără lamentări. O astfel de relaţie scoate din noi şi binele şi răul. Într-o relaţie care te creşte, este firesc să spui ce te frământă. Nu pentru că ai nevoie de sfaturi, ci pentru că nu eşti judecat. Eşti ascultat, susţinut. În astfel de relaţie te transformi în cea mai bună variantă a ta. Totul se transformă conştient, cu asumare”, crede psihologul Verdi.

Specialistul spune că putem ajunge la acea relaţie dacă vom începe să conştientizăm că emoţiile negative nu au legătură cu partenerul, ci cu ce simţim în legătură cu tot ce vine de la el. “Emoţiile negative sunt rodul gândurilor negative, ale mentalului care se apără. Nu suntem în cuplu să ne apărăm, ci să iubim, să dăruim, să ne împlinim prin relaţie. Învăţăm că zidurile puse în relaţie  produc blocajele, iubirea nu se manifestă în suflete închise. Nemulţumirea este un mare pericol, astfel încât învăţăm să dăruim necondiţionat. Uimitor, vom primi înzecit. Ne dăm voie să simţim, ne dăm voie să cunoaştem partenerul aşa cum este el şi nu cum vrem noi să fie. Vom găsi multe lucruri minunate. Ne dăm voie să apreciem, să admirăm, să fim atenţi, afectuoşi, ne surprindem şi ne reinventăm zilnic. Ducem permanent relaţia la momentul începutului”, conchide psihologul psihoterapeut Maria Verdi.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

7 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

27 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

57 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: