Foarte păguboasă e atitudinea de a ne plânge constant, ne spune psihologul… Chiar e mereu altcineva e vinovat? De ce plasăm vina și de ce credem că avem dreptate mereu?
Tendința omului modern este de a crede că doar el are dreptate și că le știe pe toate. Oricum i s-ar explica, mereu are dificultăți în a accepta părerea seamănului său. De ce ne este atât de greu să acceptăm părerea altora?
Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru: De ce suntem fideli propriilor noastre convingeri și nu acceptăm opinia altora?
Majoritatea oamenilor își trăiesc viața pe pilot automat, fiind zi de zi prizonieri ai limitelor create de propriile lor gânduri. Această creație interioară este doar o personalizare condiționată de gândurile vehiculate în trecut față de experiențele de viață.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), aceste gânduri din trecut au creat o obișnuință de percepție, un filtru prin care vedem evenimentele prezente și viitoare. De asemenea, au creat o obișnuință din a ne plânge fără un motiv real legat de prezent, de a nu ne asuma responsabilitatea și de a ne agăța de scuze pentru a nu face un minim de efort către potențialul real cu care suntem înzestrați.
“Cauza suferinței este într-o proporție covârșitoare identificarea cu mintea, cu gândurile noastre. Datorită dorinței sale de cunoaștere, de înțelegere și, în același timp, de control, mintea umană crede – în mod eronat – că opiniile și punctele sale de vedere reprezintă Adevărul. Mintea spune: “eu știu, așa stau lucrurile!” De fapt, acesta nu este decât un simplu punct de vedere. Procesul gândirii funcționează prin fragmentarea realității, prin ”porționare” în idei conceptuale scoase din context. Astfel, la un anumit moment în timp, mintea noastră alege o idee conceptuală pe care s-o ruleze insistent. Centrul preocupărilor noastre, respectiv subiectul pe care ne focalizăm atenția minții, devine aspectul care ne conduce viața. Fiecare gând care ne ocupă mintea “pretinde” că este extrem de important și vrea să ne capteze întreaga atenție. Și, dacă-i dăm voie să reușească, rezultatul este dezastruos” explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Capcane ale identificării cu gândurile și convingerile noastre
Totodată, specialistul este de părere că există câțiva factori care ne forțează să ne identificăm numai cu gândurile și convingerile noastre și nu ne lasă să vedem și adevărul celuilalt.
1.Inteligența emoțională scăzută și confuzia. “Inteligența lipsită de Înțelepciune (regăsită în inteligența emoțională și empatia ce decurge din aceasta) devine periculoasă și distructivă. Gândirea care nu este înrădăcinată în conștientizarea și acceptarea că realitatea este un întreg unitar în care toate piesele sunt interconectate și nimeni și nimic nu există de unul singur, că toate experiențele au un rol de învățare, că toți suntem supuși ”greșelii”, dar toți avem dreptul la viață, opinie, exprimare, libertate, iubire, ajunge o să fie o gândire egoistă și disfuncțională”, afirmă specialistul.
2.Violența. “Atâta timp cât ne lăsăm reprezentați de convigerea X, respectiv emoția ce decurge din ea, nu mai percepem celelalte ființe umane în mod natural, ci ajungem să credem că doar propriul nostru punct de vedere referitor la ființa umană și propriile ”filme interioare” reprezintă un adevăr general valabil. A reduce viața, percepțiile, nevoile, intențiile altei ființe umane la un concept presupune o primă formă de violență. A utiliza părerea ta drept adevăr general valabil pe care-l impui altei ființe umane reprezintă pasul doi ca formă de violență. A observa că nu ești înțeles, acceptat, iubit atunci când ești violent și totuși a alege să rămâi în suferință dar fidel minții tale și percepției tale personale eronate, reprezintă cel mai grav pas ca formă de violență îndreptată de data aceasta chiar împotriva Ta”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
3.Plictiseală, tristețe, frică. “Starea naturală a minții este de “nu am destul, vreau mai mult”. Mintea este întotdeauna ”lacomă”. Atunci când ne identificăm cu mintea, se instalează foarte repede plictiseala, tristețea sau frica. Aceste emoții sunt semne că mintea noastră este în căutare de noi stimuli, de ”hrană” pentru noi gânduri. Plictiseala, tristețea și frica nu sunt personale, nu sunt ale noastre, ci sunt doar stări ale minții umane. Ele apar și dispar dacă nu rămânem focusați pe scenarii interioare imaginare”, crede psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
3 recomandări pentru redobândirea păcii interioare
1.Direcționează și menține cât mai mult posibil atenția ta în prezent, către a simți energia corpului tău, a vieții din tine. Observă ce vezi, ce auzi, ce atingi, ce guști, ce miroși și fii recunoscător pentru acest moment.
2.Acceptă că gândurile care îți trec prin minte sunt doar simple gânduri potențiale cu un grad relativ de adevăr. Propune-ți să fii doar martor la propriile șabloane mentale, emoționale și de comportament.
3.Focusează-te pe căutarea de soluții pentru rezolvare și schimbare, creștere personală, metode de atingere a potențialului tău superior.
