Potrivit Clinicii de Psihiatrie Color Mind tulburarea de personalitate antisocială constă în prezența unui tipar caracterizat prin desconsiderare și încălcare a drepturilor celorlalți, care se manifestă din copilărie sau la începutul adolescenței și continuă în viața de adult.
Acest tipar comportamental a mai fost numitpsihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate disocială. Tulburarea se caracterizează prin comportament maladaptiv în care pacientul nu recunoaște drepturile altora.
Medicul psihiatru Ioana Silion explică în detaliu cum ajunge o persoană se dezvolte o personalitate antisocială și cum se manifestă.
”Personalitatea antisocială sunt acele persoane sociopate sau psihopate, cum se numesc în popor. Este vorba de un tip de personalitate care se dezvoltă şi se accentuează încă din adolescenţă.
Se manifestă începând din adolescenţă sub 15 ani. Aceştia sunt copiii rebeli care au tulburări de opoziţionism, care mint, care nu sunt ascultători.
Aceştia au un traseu al personalităţii destul de inadecvat şi ajung ca adulţi să fie manipulatori, să fure, să fie angrenaţi în infracţiuni, crime, violuri. Aceştia din punct de vedere medical, psihic, sunt pasibili de a-şi urma pedeapsa, de a fi pedepsiţi”, a spus medicul psihiatru Ioana Silion în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Cum se manifestă personalitatea antisocială
Ca adulţi nu se pot integra într-un loc de muncă, sunt în permanenţă în conflict, nu pot fi de încredere, nu au o bază în a-şi duce la capăt sarcinile de la serviciu, din familie sau din punct de vedere social sunt complet inadecvaţi.
Copiii manipulatori pot suferi de personalitate antisocială
Dacă avem nişte forme uşoare sau persoana se poate integra şi poate funcţiona într-un ritm sau într-un fel personal, astfel încât să nu deranjeze şi să nu iasă din tiparele sociale foarte mult, poate ajunge prin manipulare şi egocentrismul pe care îl au, se folosesc de alte persoane, de anturaj pentru a-şi îndeplini propriile plăceri. Pot ajunge să ocupe funcţii de conducere şi sunt acele persoane care îşi hărţuiesc colegii la locul de muncă, care ameninţă.
De la ce apare personalitatea sociopată
Este o adaptare inadecvată, aceste persoane aşa funcţionează, nu au un reper. Fie provin din familii dezorganizate, fie suferă diverse traume în copilărie sau au un anturaj care le dezvoltă acest tip de personalitate şi de comportament. De regulă, aceştia consumă substanţe, droguri, alcool, fac acte antisociale şi nu învaţă din greşeli.
Sociopaţii nu au sentimente ca mila sau empatia
Ei nu au milă, nu au acest sentiment de empatie, nu-şi recunosc vina, sunt incapabili de a simţi sentimentul de vină. Ei ar merge până-n pânzele albe să-şi demonstreze nevinovăţia, deşi lucrurile sunt mai mult decât evidente că au greşit şi au încălcat regulile sociale, de bun simţ.
Aceştia ajung să înşele, să mintă, să abandoneze, să facă tot felul de lucruri care provoacă suferinţă celor in jur.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…