Din cuprinsul articolului
Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a vorbit despre gestul șoferului care a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei.
Criminalistul cataloghează acest gest drept unul revendicativ, simbolic, tenta fiind de nuanță teroristă.
„Este un gest revendicativ, simbolic, tenta este de nuanță teroristă, deliberat, conștient, asumat, de suprimare a vieții. Face parte din suicidurile acestea simbolice, revendicative, are o anumită tentă, orientare.
După câte îmi dau seama din poziționarea mașinii, nu cred că avea intenția de a ucide și alte persoane. Se află decât el și zidul ambasadei. Fără îndoială, este vorba de mesaj. Gestul este unul disperat.
Un individ care își sacrifică viață în acest sens putea să și-o sacrifice și târând după el victime umane. După câte știm, ceea ce se întâmplă în alte zone conflictuale, în Orient șamd. Ați văzut, intră cu mașinile cu exploziv în mijlocul trupelor militare, care păzesc sau care își exercită activitățile în diverse zone. Și lasă după ei 7-8 morți”, a explicat Tudorel Butoi, la Antena 3.
Un șofer a murit în această dimineață după ce a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București.
Accidentul s-a produs pe șoseaua Kiseleff, la jumătatea distanței dintre Arcul de Trimf şi Piaţa Victoriei, unde este şi sediul Ambasadei Rusiei.
Conducătorul auto a intrat frontal pe trotuar și apoi direct în gardul Ambasadei, maşina a luat imediat foc şi acum rămâne ca expertiza criminalistică şi a pompierilor să stabilească exact ce s-a întâmplat.
Sunt luate în calcul absolut toate variantele, de la un accident rutier, până la un act intenționat. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, anunță într-un comunicat Poliția Capitalei.
Pe șoseaua Kiseleff, una dintre cele mai importante artere din București, circulația este deviată între Arcul de Triumf și Strada Arhitect Ion Mincu, aglomerat, evident, rutele ocolitoare, Aviatorilor și Ion Mihalache.
Toată zona din perimetrul Ambasadei este delimitată, accesul este interzis, este o desfășurare de forțe, foarte multe echipe de la Poliția Rutieră, de la Jandarmerie, de la Pompieri, inclusiv trupele speciale sunt acolo.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…