Angajații din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) județene vor protesta luni, 10 iulie, prin întreruperea lucrului timp de 2 ore, motivul invocat fiind “salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate”. Anunțul a fost făcut joi de Blocul Național Sindical (BNS), alături de afiliatul său, Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
Astfel, în 10 iulie 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, toți angajații din cadrul CNAS, ai caselor de asigurări de sănătate județene și ai Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Singuranței Naționale și a Autorității Judecătorești vor protesta prin întreruperea lucrului.
“Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane”, a precizat blocul sindical.
Potrivit sindicaliștilor, salarizarea nemotivantă are ca efect lipsa candidaților la concursurile de angajare.
BNS prezintă și exemple legate de volumul foarte mare de activitate desfășurat anual în sistemul CNAS/CAS.
“Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de rețete și 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultații în ambulatorii clinice și 8.000.000 de servicii medicale spitalicești”, menționează blocul sindical.
Programul Național de Sănătate asigură tratamentul pentru 2 milioane de pacienți, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public.
“În aceste condiții, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea și responsabilitatea activității”, mai arată BNS.
Blocul sindical solicită soluționarea problemelor expuse la nivelul Casei Naționale de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și atrage atenția că întârzierea rezolvării problemelor și întreruperea activității prin declanșarea conflictului de muncă va avea consecințe grave, precum nedecontarea prestațiilor medicale ale furnizorilor de servicii medicale.
Acest lucru “va genera tensiuni sociale majore, prin neplata salariilor personalului angajat, al voucherelor de vacanță etc, și va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, inclusiv pentru beneficiarii programelor naționale de sănătate, pentru care medicația este vitală”, avertizează BNS.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…