Categories: Știrile zilei

Proiect educațional în premieră mondială. EndoLife, o revistă digitală dedicată endometriozei

Proiect educațional în premieră mondială. Lansarea EndoLife: revistă digitală dedicată reducerii impactului endometriozei, o afecțiune de care suferă 200 de milioane de femei la nivel global.

În luna conștientizării endometriozei, Asociația Persoanelor cu Endometrioză lansează EndoLife, revistă digitală dedicată acestei afecțiuni. EndoLife își propune să devină o sursă de informații esențiale pentru persoanele care trăiesc cu endometrioză și pentru profesioniștii din domeniul medical.

EndoLife: o punte care unește medici și pacienți

De altfel, EndoLife este prima revistă digitală bilingvă specializată în endometrioză și reprezintă o premieră mondială.

„În anul 2016, în urma unei discuții cu Brenda, prietena mea, aflam despre lupta ei cu o afecțiune pe care la vremea respectivă nu o puteam pronunța. Puțin mai târziu, auzeam același cuvânt de la un radiolog, cu diferența că acel cuvânt îmi era adresat mie.

Devenind conștientă de impactul acestei afecțiuni, mi-am dorit să ajut prin ce pot. Să reușesc să aduc lumină în întunericul acestei afecțiuni și să ofer un sprijin real pentru oricine are nevoie de el. Așa am ajuns să lucrez cu medici specialiști în endometrioză pentru a educa și a crește gradul de conștientizare.

EndoLife este un proiect unic, ce aduce laolaltă medici și persoane care primesc acest diagnostic. Îmi doresc ca în cel mai scurt timp, EndoLife să fie tipărită și distribuită în spitale, farmacii și alte instituții de sănătate. Știu cât de mult ar ajuta specialiștii și pacienții, deopotrivă.”, spune Camelia Șerban, fondatoarea Asociației Persoanelor cu Endometrioză.

Endometrioza este o problemă de sănătate publică, putând fi comparată cu diabetul

Revista EndoLife este disponibilă gratuit și poate fi accesată aici. Primul număr cuprinde articole scrise de specialiști de renume în endometrioză din România, Grecia, Anglia, Scoția, SUA, Italia și Mexic, dar și povești emoționante ale femeilor care au trecut prin experiența dureroasă a acestui diagnostic.

Mărturisirile lor merită auzite și înțelese ca alte paciente să știe că nu sunt singure în această luptă.

„Endometrioza este o problemă de sănătate publică atât prin incidență, prin costurile uriașe medicale și sociale pe care le presupune, prin impactul cumulativ major pe care îl are asupra vieții pacientei, cât și prin durata mare,de zeci de ani, în care afectează pacienta.

Judecând după toți acești parametri, putem spune, fără să ne temem că exagerăm, că endometrioza poate fi comparată cu diabetul, de exemplu. Dacă pentru diabet există foarte mult awereness, există programe naționale, tratamente gratuite, registru național de pacienți, rețea națională de centre dedicate, pentru endometrioză s-a facut încă prea puțin, desi, în ultimii ani, atât comunitatea medicală, cât și pacienții, au depus eforturi semnificative.

Astfel, apreciez oportunitatea și profesionalismul acestui proiect și mă bucur să fac parte din el.”, spune dr. Voicu Simedrea, chirurg în endometrioză, Centrul EndoInstitute.

Ce este endometrioza

Endometrioza reprezintă prezența țesutului similar cu endometrul în afara cavității uterine. Boala afectează 1 din 10 persoane și a fost inclusă de către NHS UK (The National Health Service) în top 20 al celor mai dureroase afecțiuni medicale.

Subdiagnosticată peste tot în lume, endometrioza poate să apară oriunde în corp. Considerată o afecțiune a organelor reproducătoare, endometrioza a fost găsită inclusiv la bărbați și animale.

Endometrioza are 4 stadii (stadiul 4 este cel mai sever) și poate cauza simptome precum:

  • dureri menstruale,
  • dureri la ovulație,
  • dureri la contactul sexual,
  • infertilitate,
  • dureri lombare etc.

Asociația Persoanelor cu Endometrioză este o organizație non profit care are ca scop creșterea conștientizării endometriozei și adenomiozei prin organizarea de materiale educaționale, conferințe și webinarii. În plus, își dorește să reducă semnificativ impactul acestei afecțiuni asupra persoanele care primesc acest diagnostic.

Asociația a fost fondată în anul 2022 de Camelia Șerban, licențiată în Științe ale Sănătății în Marea Britanie, licență pe care a obținut-o cu onoruri. Revista nu este primul proiect al Cameliei. Aceasta mai deține și site-ul științific endoro-online.org, dedicat endometriozei.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: