Categories: Ştiri sănătate

Proiect de creare de valve aortice in vitro folosind celulele pacientului a fost demarat la UMFST Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie Târgu Mureş derulează proiectul de cercetare „Tehnologii de inginerie tisulară pentru regenerarea valvelor cardiace – Valve Regen”, prin care se urmăreşte creare a unor valve aortice viabile in vitro înainte de implantare, folosind celule proprii ale pacientului, a anunţat miercuri, rectorul UMFST, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, în timpul prezentării raportului pe anul trecut.

„Proiectul presupune dezvoltarea de noi biomateriale (scaffolduri de valve aortice acelulare) şi tehnologii (decelularizare, însămânţare celule, condiţionare mecanică), care vor fi utilizate pentru medicină, în special pentru un tratament eficient al bolii valvei aortice la pacienţii de toate vârstele. În mod special pentru această aplicaţie, materiale şi tehnologii noi vor fi integrate într-o platformă semi automată, care poate genera valve viabile la cerere. Rezultatele aşteptate sunt materiale şi tehnologii care vor oferi chirurgilor cardiaci valve regenerate din celulele proprii ale pacientului. Valve viabile pot fi, de asemenea, folosite in vitro ca platforme reproductibile pentru studierea biologiei şi patologiei valvelor umane şi, eventual, pentru dezvoltarea de noi tratamente farmaceutice pentru afecţiuni ale valvelor”, se arată în raportul rectorului UMFST Târgu Mureş.

Potrivit rectorului, un obiectiv important al acestui proiect este de acela de a genera un nucleu de competenţă în Medicină Regenerativă la UMFST Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

Valoarea proiectului este de 8.779.476,34 lei, este coordonat de profesor doctor Dan Simionescu şi se va încheia în septembrie 2020.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

4 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

24 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

54 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: