Sari la conținut

PROGNOZA METEO detaliată emisă de ANM. Prima ninsoare din acest sezon în Bucureşti

meteo
Sursă foto: ProActual
Vremea de sărbători

În București, precum și în zonele limitrofe Capitalei, au apărut primii fulgi de nea din acest sezon, iar ninsoarea poare să fi luat din nou prin surprindere. 

Potrivit meteorologului Mihai Timu, de la ANM, prima ninsoare înregistrată în unele zone ale Capitalei, amestecată cu ploaie, fusese deja anunţată, iar precipitaţiile se vor menţine pe tot parcursul zilei de marţi, ca de altfel şi în zilele următoare, însă este foarte puţin probabil să se depună strat de zăpadă, dat fiind că temperaturile în timpul zilei vor fi în jurul valorii de 4-5 grade, iar la noapte nu vor scădea sub 1 -2 grade.

Meteorologul a precizat la Digi 24 că de săptămâna viitoare, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării va urma o încălzire a vremii, după această perioadă mai rece.

Cod Galben de ninsori în țară

În ţară, pe parcursul zilei de marţi rămâne valabil codul galben de ninsori pentru zona Carpaţilor Meridionali, mai ales la peste 1.200 de metri altitudine, astfel că este de aşteptat ca stratul de zăpadă depus deja să crească, iar circulaţia să se desfăşoare în condiţii de iarnă, deci şoferii trebuie să fie echipaţi corespunzător.

Potrivit sursei citate, după această zi, în zona respectivă ninsorile încep să se restrângă chiar de la noapte şi se vor îndrepta spre zona de nord a Carpaţilor Orientali, dar vor fi în general uşoare.

„Este un scurt episod de iarnă, rămânem cu această vreme rece până spre finalul săptămânii, după care de duminica, dar mai ales de săptămâna viitoare, o să urmeze o încălzire a vremii. Deocamdată, mai putem avea precipitaţii, intervale scurte de precipitaţii la jumătatea săptămânii, din nou sub toate formele, la nivel local, după care spre weekend vremea pare să se mai stabilizeze, adică eventual vom avea doar ceaţă în orele dimineţii”, a mai declarat meteorologul.

ceata
Sursa foto: Paixabay

Vreme rece în zilele următoare

Potrivit prognozei meteorologice emise de ANM, pe parcursul zilei de miercuri până joi dimineaţă, vremea se va menţine rece şi în general închisă atât în ţartă, cât şi în Bucureşti. Ziua, temporar va mai ploua în Dobrogea, iar în Maramureş,Transilvania, Moldova şi cu totul izolat în rest vor fi ploi şi doar trecător lapoviţă sau ninsoare.

În jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, va ninge. În cursul nopţii, local, precipitaţii predominant sub formă de ploaie se vor semnala cu o probabilitate mai mare în sud-vestul ţării. Vântul va sufla în general slab, exceptând zona costieră a Dobrogei, unde va avea uşoare intensificări.

Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile extracarpatice, vor fi cuprinse în general între 4 şi 11 grade, iar cele minime se vor situa între -5…-4 grade în depresiuni şi 5…6 grade pe litoral.

Dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, local în vest, sud-vest şi centru şi izolat în rest. În Capitală, cerul va avea înnorări în mare parte din interval şi trecător vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă, iar vântul va bate slab şi moderat. Maxima zilei va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. Dimineaţa şi noaptea este posibil să se formeze ceaţă.

Cum va fi vremea la mijlocul săptămânii?

Pe parcursul zilei de joi, temperaturile vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în regiunile extracarpatice, iar în rest nu vor avea variaţii semnificative, astfel că vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării. Până vineri dimineaţă, nebulozitatea va fi în general persistentă şi temporar vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) pe arii relativ extinse în jumătatea sudică a teritoriului şi izolat în rest.

La munte va ninge, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură şi pe arii mai restrânse şi în celelalte masive. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, mai ales în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -3 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţă.

Ninge la munte în weekend!

Vremea va rămâne la fel de rece în majoritatea regiunilor ţării şi pe parcursul zilei de vineri până sâmbătă dimineaţă. În sud-sud-estul României, nebulozitatea va fi persistentă şi pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi doar izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, cu o probabilitate mai ridicată în centru.

La munte, local va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în est, sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe alocuri se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, temporar va ploua, iar vineri dimineaţă sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

De duminică până marţea viitoare, este posibilă o încălzire a vremii atât în Bucureşti, cât şi în ţară. În prima parte a intervalului, valorile termice se vor situa în general sub mediile multianuale specifice pentru această perioadă, cu o tendinţă de încălzire spre finalul acestuia.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în prima parte a intervalului, în jumătatea sud-estică a teritoriului, potrivit meteorologilor.

Prognoza specială pentru București

Între timp, Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Municipiul București, pentru perioada 11.11.2024, ora 10:00, până la 13.11.2024, ora 10:00.

Prognoza meteo pentru 11.11.2024 ora 12:00 – 12.11.2024 ora 08:00

Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.”, se arată pentru perioada 11-12 noiembrie.

Prognoza meteo pentru 12.11.2024 ora 08:00 – 13.11.2024 ora 10:00

Vremea va fi închisă și rece. Pe parcursul zilei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar dimineața trecător și lapoviță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.”, se arată pentru perioada 12-13 noiembrie, potrivit România TV.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel