Din cuprinsul articolului
Profeția părintelui Iustin Pârvu. Măicuțele care au avut grijă de marele duhovnic au dezvăluit care sunt cuvintele pe care acesta le-a rostit cu 5 zile înainte de a trece la cele veșnice.
„Cu 5 zile înainte de a-și da duhul, a fost ceva mai bine, parcă își revenea și prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toți ucenicii mai apropiați au luat un ultim cuvânt de învățătură de la părintele, un ultim sfat”.
O măicuță a dezvăluit că i-a cerut părintelui Iustin Pârvu o întrbare pentru o problemă care o frămanta demult. Evitase să îi pună această întrbare de teama posibilelor reacții dure, potrivit Huff.
„Fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui”
„Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret.
Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii.
Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri?
Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce sa facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară?
Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui.
Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”.