Categories: Ştiri sănătate

Profesorul Vlad Ciurea și părintele Constantin Necula, despre proteină în formă de cruce. „E profund. Omul este întreg trup și suflet”

Avem în corpul nostru o proteină în formă de cruce. Potrivit neuroteologiei, care studiază corelațiile dintre fenomenul neuronal și experiențele subiective din domeniul spiritualitătii, spiritualitatea poate fi măcar parțial explicată în termeni de rețea neuronală, neurotransmițători și chimie cerebrală.

Potrivit medicilor, corpul uman are o proteină în formă de cruce. Vorbind despre neuroteologie, părintele Constantin Necula a explicat ce simbolizează de fapt crucea în viaţa trupului şi sufletului.

Părintele Constantin Necula: Crucea propune un program de viață. Cei care se dau a fi educați să îmbolnăvesc de boli neauzit

Întrebat dacă ne-am schimba perspectiva despre Dumnezeu şi uneltele prin care El lucrează în viata omului prin boala, medici dar şi preoţi, părintele Constantin Necula a spus că „crucea propune un program de viață. După vindecare omul caută lumina”

„Crucea propune un program de viață. De fapt, dacă stai pe cruce ai un program de viață foarte serios. Un program de viață de chirurg fără excese, fără descumpăniri, n-ai voie să te joci.

Neuroteologia deja o știință care trece peste știință. Din punctul meu de vedere, asta să vezi omul și să-l măsori, să-l poți ajuta, să-l poți vedea limitele mi se pare cercetare profundă.

Biblia ne spune despre inimă în primul rând. Domnul-i spune lui David fiule dă-mi inima ta. Dar când zice inima, nu înseamnă că inimă ruptă de cerebralitate. Noi avem tendința de a crede că Dumnezeu cere doar un organ din noi, când de fapt, Dumnezeu cere omul în întregime. Când de fapt n-ai inimă, n-ai trup, nu mai e viață.

E profund. Omul este întreg trup și suflet. Nu ne putem juca aici, că unii cred că dacă le educăm trupește pe un copil la salvat de excese sexuale. Nu, dacă nu-l educi sufletește tot în aceleași excese cade.

Dovadă că cei care se dau a fi educați să îmbolnăvesc de boli neauzite. De aici și greutatea lucrului de a de cumpăni lucrurile acestea.

Un neurochirurg bun e bun și pentru că el vede acolo și prezența aceasta de lumină. Nu doar că vede acolo boală, el vede și omul ridicat din boală și vede omul care poate să continue să vorbească.

Din experiența mea de pe saloanele de neurochirurgie, și Sibiul are un ucenic de-al domnului profesor (n.r prof. Vlad Ciurea) care face minuni în aceeași măsură.

Să știi că i-am văzut pe oameni după ce se ridică după o grea intervenție medicală, cum caută lumina. Nu caută întru medicul. Cei care simt că au fost vindecați vor să meargă spre mâna medicului și spre mulțumirea celui care a ținut mână medicul”, a spus părintele Constantin Necula, potrivit Antena 3 CNN.

Vlad Ciurea: Avem în corpul nostru o proteină sub formă de cruce

Medicul neurochirurg prof. Vlad Ciurea confirmă existența acestei proteine şi explică faptul că această cunoaștere ne poate ajuta în relaţia cu viaţa şi cu Dumnezeu.

„Da, sigur avem această proteină sub formă de cruce și există și în timpul pandemiei. A fost vizualizată și continuă s-a spus uite că avem această proteină poate ne salvează.

Orice lucru ne salvează un gând bun, o vorbă bună, armonia această proteine, totul ne salvează pentru că trecem prin momente grele, în general, nu e prima dată, vom mai trece.

A avut perioade şi mai grele această nație și am supraviețuit. Dumnezeu ne pune la încercare. Rezistăm sau evadăm, sau rezistăm pe cruce sau ne ascundem?

Deci nu trebuie să evadăm, nu trebuie să depunem armele jos. Demisia de la viaţă e cea mai proastă soluție”, a spus profesorul Vlad Ciurea.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

14 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

45 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: