Sari la conținut

Profesorul Vlad Ciurea: Și eu am trecut prin depresie. ASTA m-a scos din impas

Prof. vVad ciurea
Sursa foto: Prof. dr. Vlad Ciurea
Prof. dr. Vlad Ciurea, despre depresie

Tulburarea depresivă (cunoscută și sub numele de depresie) este o tulburare psihică frecventă. Aceasta implică o dispoziție depresivă sau pierderea plăcerii sau a interesului pentru activități pentru perioade lungi de timp.

Depresia este diferită de schimbările obișnuite ale dispoziției și de sentimentele legate de viața de zi cu zi. Ea poate afecta toate aspectele vieții, inclusiv relațiile cu familia, prietenii și comunitatea. Poate rezulta sau poate duce la probleme la școală și la locul de muncă, scrie Organizația Mondială a Sănătății.

Profesorul Vlad Ciurea a mărturisit în cadrul evenimentului „Fain & Simplu la Ateneul Român!”, găzduit de Mihai Morar, că și el a trecut prin depresie. Sfaturile neurochirugului pentru a ieși la suprafață!

„Printr-o întâmplare am trecut și eu prin depresie. Dacă poți realiza, nu te afunzi ca în tunel, trebuie să mergi în sus: tu cu tine însuți. Deschizi geamul, te uiți în oglindă și trebuie să ieși la suprafață, înoată, du-te în sus, trage aer, trage oxigen. Tu trebuie să fii un exemplu! Dacă tu te prăbușești, familia ta ce o sa zică? Trebuie să nu ajungi în depresie. Luați un animăluț lângă dumneavoastră, toată ziua te ocupă și te scoate din depresie”, a spus profesorul Vlad Ciurea în cadrul evenimentului.

Să nu uităm optimismul!

„Să nu uităm optimismul! În primul rând trezire de dimineață. Mâine tot la 5:30 mă trezesc. La 6:30 încerc să părăsesc domiciliul, să plec spre serviciu. Trec prin Piața Victoriei. E liniște. Contează enorm deschiderea geamului cu primele raze de soare. Beau două pahare de apă de dimineață, la temperatura camerei. Mănânc ceva. După aceea vine cafeaua, ca un fel de răsfăț”, a explicat acesta la Antena 3 CNN.

Este important de reținut că adulții au nevoie de 6-7 ore de somn în fiecare noapte, în timp ce copiii au nevoie de mai multă odihnă.

„Tot timpul spun că în bătrâni se spunea că ne culcăm cu găinile și ne trezim cu cântatul cocoșului. Ei știu foarte bine”, amintește Alexandru Vlad Ciurea.

Munca m-a scos din impas

Rețeta neurochirgului. Profesorul Ciurea spune că a depășit acest moment prin autoeducare și multă muncă.

„M-am autoeducat. Am vorbit tare, dar m-am plimbat așa de nebun, și așa am început să vorbesc tare, să mă autoevaluez, să zic că nu se poate. Trebuie să ies din asta. Sunt pe picioare, sunt sănătos, am putere, trebuie să ies! Creierul meu s-a clătinat. Asta nu înseamnă nimic. Mergem înainte și vedem ce putem să facem. Și munca m-a scos. Munca m-a scos din impas”, a povestit specialistul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel