Din cuprinsul articolului
Prof. dr. Mircea Beuran a fost ales în funcția de președinte al Academiei de Științe Medicale, cu 90 de voturi pentru și trei împotrivă, pentru un mandat de patru ani.
Din Biroul Executiv al ASM mai fac parte vicepreședinții Prof. dr. Ion-Victor Bruckner, Prof. dr. Florian Popa, Prof. dr. Virgil Păunescu și secretarul general Prof. dr. Emanoil Ceaușu, aleși, de asemenea, cu majoritate de voturi.
Mesaj la învestitură
Ne-am propus să continuăm dezbaterile științifice, mesele rotunde din domeniile noastre de activitate, medical, farmaceutic, biologie sau științe agronomice, să dezvoltăm relațiile cu colegii români din afara granițelor, dar și cu cercetătorii straini cu care avem parteneriate mai vechi.
Ne dorim, de asemenea, ca în acest mandat, să susținem și să promovăm studiile cu caracter medical, științific, ale specialiștilor, membri ai Academiei, cercetători, farmaciști, dar și a colectivelor pe care le conduc. Și, de asemenea, considerăm foarte important să dezvoltăm cursuri de educație medicală pentru a face cunoscute rezultatele din domeniul inteligenței artificiale.
În acest sens, am vrea chiar de la începutul anului viitor, să organizăm cursuri de inițiere în domeniul inteligenței artificiale și apoi să le dezvoltăm aplicat pe diferite specialități, în așa fel încât să se ințeleagă plusurile și minusurile acestei etape de dezvoltare, în investigarea și aplicarea unor tehnici cu ajutorul inteligenței artificiale.
Dorim să continuam și să prezentăm publicului, prin serii de conferințe și mese rotunde, noutăti din lumea medicală, tehnologii și molecule noi, astfel încât la congresul aniversar, cu ocazia implinirii a 90 de ani de activitate a Academiei de Științe Medicale, să putem prezenta rezultatele deosebite obținute de românii din țară și din străinătate în specialitățile pe care le reprezintă”, a declarat prof. dr. Mircea Beuran, președinte ASM, potrivit antena3.ro.
Premiile Academiei de Științe Medicale
În cadrul Adunării Generale au fost acordate premiile Academiei de Științe Medicale pentru cărți, tratate, monografii de specialitate apărute în anul 2022:
- Premiul „Ştefan Milcu”: “Profesorii Mei”, autor: Benone Duțescu
- Premiul „Ion Pavel”: “What is new in gastroenterology and hepatology”, sub redacția: Ioana Sporea, Alina Popescu
- Premiul „Francisc Rainer”: “Antropologie și medicină”, coordonatori: Andrei Kozma, Cristiana Glavce, Constantin Bălăceanu-Stolnici
- Premiul „Ion Cantacuzino” 2023: “Ultrasonografia clinică a abdomenului”, autor: Radu Ion Badea
- Premiul „C. C. Iliescu” 2023: “Semiologie chirurgicală”, sub redacția: Ionică Daniel Vîlcea, Cecil Sorin Mirea
- Premiul pentru Excelență: “Reumatologie” (vol.I și II), autor: Paulina Lucia Ciurea